Polonia, Cehia, Slovacia și Slovenia sar în ajutorul Ungariei și o sprijină în conflictul pe care-l are cu Bruxellesul
”Avem mult noroc că în acest semestru Slovenia prezidează (Consiliul) UE şi că (prim-ministrul) Janez Jansa este în fruntea Consiliului UE”, a spus Viktor Orban la finalul unui summit la care au participat la Ljubljana cele patru state ale grupului de la Vişegrad şi Slovenia.
Şeful guvernului de la Budapesta a acuzat instituţiile europene că se ocupă de ”teme greşite” şi Parlamentul European că a transformat tema statului de drept într-un ”jihad” împotriva politicienilor conservatori.
El a răspuns astfel unei întrebări legate de rezoluţia votată în ziua anterioară de Parlamentul European, în care se solicită Comisiei Europene să sancţioneze Ungaria – inclusiv prin activarea mecanismului de suspendare a fondurilor europene în caz de încălcare a statului de drept – pentru noua sa lege de combatere a promovării homosexualităţii în şcoli.
Premierul conservator sloven Janez Jansa, mare aliat al lui Orban şi având el însuşi fronturi deschise cu Bruxellesul, a apreciat legat de acest subiect că drepturile fundamentale în UE nu ar trebui să însemne doar nediscriminare, ci şi dreptul statelor membre să-şi organizeze învăţământul conform propriei culturi şi credinţe religioase.
Jansa, Orban şi omologii lor din Polonia, Mateusz Morawiecki, Republica Cehă, Andrej Babis, şi Slovacia, Eduard Heger, au căzut de asemenea de acord asupra temelor pe care ar trebui să se concentreze preşedinţia slovenă a Consiliului UE.
Au fost enunţate printre acestea riscul unor noi valuri de migranţi, mai ales dinspre Afganistan şi Africa Subsahariană, securitatea la frontierele UE şi extinderea blocului comunitar către ţările Balcanilor Occidentali, începând cu Serbia. Ei au subliniat şi necesitatea unei cooperări europene sporite în faţa celui de-al patrulea val al pandemiei COVID-19, combaterea ameninţărilor cibernetice, protejarea mediului şi dezvoltarea economică.
Viktor Orban a reafirmat că grupul de la Vişegrad respinge cotele obligatorii de refugiaţi, în timp de Andrej Babis a acuzat Comisia Europeană că nu are pregătit un plan privind riscul unui nou val migrator. ”Am impresia că aceasta nu este o temă (la Bruxelles), deşi este vorba despre securitatea noastră”, a remarcat la rândul său Mateusz Morawiecki.
Acesta din urmă a insistat pe de altă parte ca cele cinci ţări să fie mai active împotriva centralizării Uniunii Europene, pentru ”a juca un rol de egali, nu de membri subalterni”.
Summitul de la Ljubljana a fost anunţat ca fiind unul al ţărilor grupului de la Vişegrad, cunoscut şi ca V4, dar unitatea arătată aici l-a determinat pe un jurnalist sloven să întrebe, fără a primi răspuns, ”dacă grupul nu este acum V5”.