Polonia cere Uniunii Europene „să-i respecte suveranitatea”

Primul ministru polonez Beata Szydlo a invitat pe un ton răspicat Uniunea Europeană să 'respecte suveranitatea' Poloniei în cadrul unei dezbateri asupra situaţiei statului de drept în ţara sa, trecută în revistă în Parlamentul European marţi la Strasbourg, relatează AFP.
Economica.net - mie, 20 ian. 2016, 06:31
Polonia cere Uniunii Europene

‘Pentru noi toţi ceea ce este important este ca noi să putem simţi sprijinul din partea UE (…), ca în deciziile referitoare la problemele interne ale ţării noastre să avem garanţia că suveranitatea noastră va fi respectată’, a pledat dna Szydlo, care se exprima pentru prima oară în faţa eurodeputaţilor.

Europarlamentarii ceruseră această dezbatere încă din decembrie, după anunţarea schimbărilor în legile privind tribunalul constituţional şi canalele media publice emise de noul guvern dominat de conservatorii partidului Lege şi Justiţie (PiS), scrie Agerpres.

Deschiderea de către Comisia Europeană la începutul lunii ianuarie a unei verificări privind respectarea statului de drept în Polonia, o premieră de la crearea sa în martie 2014, a amplificat interesul în jurul acestor schimbări la Strasbourg.

‘Suntem în prima etapă a procedurii de salvgardare’, a subliniat vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, responsabil de acest dosar din partea executivului european. ‘Un cadru care este o măsură preventivă’, a insistat el.

‘Vom angaja dialogul bazându-ne pe probe imparţiale şi în mod cooperant’, a promis Timmermans, într-un discurs introductiv care se voia cât mai obiectiv posibil.

La rândul său, Beate Szydlo a afirmat că măsurile luate de guvernul său se aplică ‘respectând Constituţia’, legea şi tratatele europene.

‘Tribunalul constituţional funcţionează foarte bine în Polonia, este în perfectă stare. (…) În urmă cu câteva ore, el a pronunţat o hotărâre’, a replicat dna Szydlo atacurilor care argumentau că reformele paralizaseră înalta instanţă juridică.

‘Polemica provocată de schimbări, în special în jurul numirii judecătorilor, trebuie rezolvată printr-un compromis politic în Polonia, este o problemă internă a Poloniei’, a insistat şefa guvernului polonez.

La intrarea în sediul din Strasbourg al Parlamentului European, circa o sută de manifestanţi proguvernamentali, veniţi special într-un autocar de la Varşovia şi Cracovia, au agitat pancarte pe care era scris: ‘Priveşte, UE: democraţia poloneză se simte bine !’ şi ‘Fiţi respectuoşi cu democraţia noastră !’.

În replică, opozanţi polonezi s-au deplasat de asemenea la Strasbourg pentru a denunţa ‘acţiunile antidemocratice’ ale unei ‘puteri cu tendinţe autoritare’.

Te-ar mai putea interesa și
Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni
Elveţia – Banca Naţională se aşteaptă la un profit record în 2024, de 80 miliarde de franci elveţieni
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) va raporta probabil un profit record în 2024, de aproximativ 80 miliarde de franci elveţieni (87,79 miliarde de dolari), a anunţat joi instituţia, după ce a......
Ministerul Finanţelor a împrumutat aproape 1,3 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat aproape 1,3 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, peste 1,288 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni ...
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, ...
Ce spune Rusia despre planul lui Trump cu Groenlanda
Ce spune Rusia despre planul lui Trump cu Groenlanda
Kremlinul a declarat joi că "urmăreşte foarte îndeaproape" retorica "dramatică" a preşedintelui ales american Donald ...