Polonia, condamnată definitiv la CEDO în dosarul închisorilor secrete ale CIA pe teritoriul său

Economica.net
17 02. 2015
01221156206025816_35307600_42005100

Decizia, care a fost postată pe site-ul CEDO, se traduce prin aceea că Polonia trebuie să plătească acum compensaţii unui palestinian şi unui saudit deţinuţi într-o închisoare CIA de pe teritoriul polonez. Totodată, autorităţile de la Varşovia trebuie să finalizeze rapid o anchetă penală care să stabilească dacă oficialităţi poloneze se fac vinovate de faptul de a fi permis ca pe teritoriul ţării să funcţioneze o închisoare a CIA.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat Polonia, la 24 iulie 2014, pentru implicarea sa în programul închisorilor secrete ale CIA privind presupuşi terorişti. Varşovia a fost condamnată pentru rolul său în torturile suferite pe teritoriul polonez, în 2002-2003, de un palestinian şi un saudit, înainte ca aceştia să fie transferaţi la baza americană Guantanamo (Cuba).

Curtea de la Strasbourg a fost sesizată de avocaţii palestinianului Abu Zubaydah şi sauditului Abd al-Rahim al-Nashiri. Avocaţii au pledat că autorităţile de la Varşovia, ‘în totală cunoştinţă de cauză şi în mod deliberat’, au autorizat CIA să-i deţină pe cei doi în secret, timp de mai multe luni în 2002-2003, în Polonia, unde clienţii lor au fost torturaţi, în special prin tehnica ‘simulării înecului’. CEDO a decis cu acea ocazie ca Polonia să plătească pentru fiecare din cei doi reclamanţi 100.000 euro, cu titlu de daune morale.

Polonia a depus oficial la CEDO solicitarea de reexaminare a verdictului la data de 24 octombrie 2014.