Polonia construieşte aeroporturi fantomă cu banii de la UE
Polonia nu este singura ţară din Europa care a construit aeroporturi în încercarea de a atrage zboruri. Însă ce este izbitor în cazul Poloniei este că ţara a beneficiat de fonduri de la UE pentru aceste proiecte. Potrivit cifrelor furnizate de Comisia Europeană, în perioada 2007-2013, Polonia a primit de la UE fonduri de 615,7 milioane de euro special pentru aeroporturi. Este vorba de o sumă dublă comparativ cu următorul mare beneficiar la acest capital, Spania, şi mai mult decât sumele primite de o treime din toate statele membre pentru aeroporturi.
Cele mai mari probleme sunt la noul terminal internaţional de la aeroport de la Lodz, unde în 2013 numărul de pasageri a fost mai mic cu aproape un milion decât se preconiza. Într-o zi relativ aglomerată din timpul verii doar patru zboruri au ajuns şi patru au plecat de pe acest aeroport.
Jacek Krawczyk, fost preşedinte al consiliului de administraţie de la compania aeriană poloneză LOT susţine că Polonia nu a avut performanţe mai proaste decât alte state UE la construirea de aeroporturi însă sumele mari pe care a încercat să le absoarbă de la UE într-un timp scurt este de vină pentru unele probleme. Krawczyk subliniază că în cazurile în care lucurile nu au mers’, nu a fost vorba ,,de corupţie ci de priorităţi greşite’.
Între 2007 şi 2013, Uniunea Europeană a promis finanţare pentru a construi şi moderniza 12 aeroporturi în Polonia. Însă unele prognoze care au stat la baza acestor planuri au fost mult prea ambiţioase. Guvernul de la Varşovia nu a dezvăluit prognozele sale pentru numărul de pasageri însă în cazul a trei aeroporturi, Lodz, Rzeszow şi Lublin, incluse într-o scrisoare trimisă Comisiei Europene de ministrul polonez de Externe arată că autorităţile poloneze mizau un număr combinat de peste trei milioane de pasageri pe an. În 2013 numărul real a fost de doar 1,1 milioane. Împreună investiţiile în cele trei aeroporturi s-au ridicat la 245 milioane de euro dintre care 105 milioane de euro au venit de la UE şi restul de la guvernul polonez, autorităţile locale şi operatorii aeroportuari.
Polonia a aderat la UE în 2004 şi în aşteptarea injecţiilor masive de fonduri comunitare în perioada 2007-2014, autorităţile de la Varşovia au pus la punct un plan strategic pentru aviaţia civilă. Responsabil pentru acest plan a fost Andrzej Korzeniowski, de la Ministerul Transporturilor. Privind în urmă, Korzeniowski susţine că programul său de 160 de pagini a fost unul bun dar a avut un mare defect pentru că lăsa autorităţile locale să decidă unde vor fi construite noile aeroporturi şi cât de mari ar trebui să fie. ‘Aceasta este greşeala pentru care plătim acum. Autorităţile locale au decis că pot face ce vor’ a apreciat Andrzej Korzeniowski.
În cazul oraşului Lodz, acesta avea un mic aeroport care putea gestiona zboruri interne însă primarul din perioada 2002-2010, Jerzy Kropiwnicki a decis că un mare terminal internaţional va conduce la relansarea economiei locale. Aeroportul a cerut firmei de consultanţă Ernst & Young (EY) un studiu de fezabilitate, publicat în luna noiembrie 2009. Firma de consultanţă estima că cel puţin 1,042 milioane de pasageri vor trece în 2013 prin noul terminal internaţional de la Lodz, mai puţin decât estima guvernul de la Varşovia dar mult mai mult decât cei 353.633 de pasageri care au trecut în realitate anul trecut.
Primarul din Lodz, Jerzy Kropiwnicki, al cărui mandat s-a încheiat în 2010 cu doi ani înainte de inaugurarea noului terminal susţine că obiectivul aeroportului era să stimuleze economia locală şi că şi-a îndeplinit acest obiectiv. ‘Din punctul meu de vedere, aeroportul nu trebuia să facă profit’ a declarat Jerzy Kropiwnicki.
Potrivit organizaţiei profesionale Airports Council International, aproximativ 80 de aeroporturi din Europa atrag mai puţin de un milion de pasageri pe an şi aproximativ trei sferturi din acestea sunt pe pierdere. Un exemplu este un aeroport din estul Spaniei care a fost deschis în urmă cu trei ani şi până acum nu a înregistrat niciun singur zbor.