Polonia denunţă o Uniune Europeană cu două viteze: Ne dorim o UE cu state libere şi egale

Ministrul polonez al afacerilor externe, Witold Waszczykowski, a denunţat vineri o Uniune Europeană 'cu două viteze' şi a avertizat în legătură cu riscul 'eroziunii' UE, într-un discurs pronunţat în faţa Parlamentului de la Varşovia, relatează AFP.
Economica.net - vin, 29 ian. 2016, 11:56
Polonia denunţă o Uniune Europeană cu două viteze: Ne dorim o UE cu state libere şi egale

El a criticat în acest context planul unei mai mari integrări a zonei euro şi ideea unui ‘mic Schengen’.

‘Ne dorim o Uniune Europeană cu state libere şi egale. (…) Calea prin care se ajunge la asta nu este cea a unei Europe cu două viteze’, a mai spus el.

‘Susţinătorii unei mai mari integrări a zonei euro doresc o gestionare economică coordonată şi, de fapt, o uniune politică. Însă, astăzi nu există o metodă corectă şi democratică de a alege lideri credibili ai unei astfel de uniuni politice’, potrivit ministrului polonez.

‘Ideea unui ‘mic Schengen’ se referă la ţările din vechea Europă, regiunea noastră nu este luată în considerare’, a spus el, dând asigurări că Polonia se opune unei astfel de idei.

‘Practica bazată pe principiul ‘mai multă Europă’, şi mai puţin control democratic al acţiunilor sale, conduce către eroziunea sa’, a subliniat şeful diplomaţiei poloneze.

Guvernul conservator polonez, la putere de trei luni, face obiectul unei anchete preliminare a Comisiei Europene cu privire la reforma controversată a Tribunalului Constituţional, prima etapă a unei proceduri europene care vizează să garanteze că statul de drept nu este ameninţat într-o ţară membră.

Waszczykowski, care a salutat în termeni generali prezenţa sporită a NATO pe flancul estic al Alianţei, a denunţat totodată ‘politica de forţă’ a Rusiei, care vizează, în opinia sa, ‘să modifice ordinea internaţională stabilită după încheierea Războiului Rece’.

Cu toate acestea, el a pledat pentru relaţii ‘pragmatice’ şi pentru ‘menţinerea canalelor de comunicare’ cu Moscova.

‘Noi nu ne opunem reuniunii Consiliului NATO-Rusia, cu condiţia ca unul din subiectele de dezbatere să fie chestiunea Crimeii şi războiul din estul Ucrainei’, a mai spus ministrul polonez.

Te-ar mai putea interesa și
Termocentralele pe cărbune din Oltenia s-ar putea închide 3 ani mai târziu. Autoritățile vor cere Bruxelles-ului funcționarea până la începutul lui 2029, în baza unui studiu
Termocentralele pe cărbune din Oltenia s-ar putea închide 3 ani mai târziu. Autoritățile vor cere Bruxelles-ului funcționarea ...
Complexul Energetic (CE) Oltenia, compania de stat care operează carierele și centralele electrice pe cărbune Rovinari, Turceni și Ișalnița, cere consultanță pentru un studiu care urmează......
Donald Trump cere Curții Supreme să suspende legea care ar duce la închiderea aplicației chinezești TikTok pe teritoriul SUA
Donald Trump cere Curții Supreme să suspende legea care ar duce la închiderea aplicației chinezești TikTok pe teritoriul ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, i-a cerut vineri Curţii Supreme să suspende legea ce ameninţă aplicaţia TikTok ...
Guvernul canadian depune eforturi pentru a evita un război comercial cu SUA conduse de Trump. Doi miniștri de la Ottawa au negociat la Mar-a-Lago cu doi viitori oficiali americani (Video)
Guvernul canadian depune eforturi pentru a evita un război comercial cu SUA conduse de Trump. Doi miniștri de la Ottawa ...
Miniştri ai Guvernului canadian au discutat vineri în Florida cu echipa preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, în contextul ...
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere Guvernului să renunțe la înghețarea valorii punctului per serviciu medical, prevăzută în Ordonanța „Trenuleț”
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere Guvernului să renunțe la înghețarea valorii punctului ...
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă critică articolul din proiectul Ordonanţei "Trenuleţ" care ...