Polonia este pregătită să acţioneze doar în cadrul NATO în privinţa avioanelor pentru Ucraina (consilier prezidenţial)

Polonia este pregătită să acţioneze pentru a furniza avioane MiG-29 Ucrainei, însă numai în cadrul NATO, a declarat miercuri un consilier al preşedintelui Andrzej Duda, după ce Statele Unite au respins propunerea Varşoviei de a-şi pune această flotă la dispoziţia Washingtonului, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 09 mart. 2022, 11:01
Polonia este pregătită să acţioneze doar în cadrul NATO în privinţa avioanelor pentru Ucraina (consilier prezidenţial)

”SUA nu vor ca aceste avioane să ajungă în Ucraina de la baze americane”, a declarat consilierul Jakub Kumoch la televiziunea publică TVP Info, scrie Agerpres.

”Polonia este pregătită să acţioneze, dar numai în cadrul alianţei, în cadrul NATO”, a afirmat el.

Statele Unite, deşi continuă discuţiile cu Polonia, consideră că nu este viabilă propunerea Varşoviei de a trimite avioanele sale Mi-29 armatei americane pentru ca acestea să fie predate Ucrainei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

„Nu credem că propunerea Poloniei este viabilă”, a spus John Kirby într-un comunicat, potrivit AFP.

El a precizat că o astfel de organizare a acordării de asistenţă militară Ucrainei, ţară confruntată cu invazia rusă,”trezeşte motive semnificative de îngrijorare pentru NATO în întregul său”.

Te-ar mai putea interesa și
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea Arhanghelsk, în nordul părţii europene a Rusiei, relatează agenţia......
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O firmă din India a livrat Rusiei în decembrie anul trecut o cantitate de compus explozibil de uz militar în valoare de ...
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa ...
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă de conducere
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă ...
ALD Automotive I LeasePlan anunță finalizarea procesului de integrare a celor două companii sub brandul Ayvens și prezintă ...