Polonia: Guvernul refuză să publice în Monitorul Oficial verdictul Tribunalului Constituţional

Economica.net
12 03. 2016
polonia_91525900_73720900

„Guvernul polonez nu poate publica verdictul anumitor judecători ai Tribunalului Constituţional, deoarece nu este fondat pe Drept”, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului, Rafal Bochenek, într-o declaraţie citită presei.

Anunţul survine la o zi după luarea de poziţie a Comisiei de la Veneţia, care a precizat că această criză a Tribunalului Constituţional poate reprezenta un risc pentru statul de drept, democraţie şi drepturile omului.

Guvernul susţine că Tribunalul Constituţional nu este în măsură să decidă în acest caz, deoarece nu aplică reforma care îl vizează şi pe care a considerat-o neconstituţională în verdictul în cauză.

Astfel, guvernul condus de Beata Szydlo refuză să publice verdictul în Monitorul Oficial, ceea ce l-ar face executoriu, deşi, conform Constituţiei, executivul are obligaţia să publice şi să aplice fără rezerve deciziile acestei instituţii.

Purtătorul de cuvânt citat a mai spus că premierul va transmite Parlamentului opinia Comisiei de la Veneţia pentru ca toate partidele politice reprezentate să analizeze acest document în vederea găsirii unui soluţii la acest ‘diferend politic’.

Opoziţia a anunţat din nou pentru sâmbătă manifestaţii împotriva refuzului guvernului de a publica verdictul Tribunalului Constituţional.

Tribunalul Constituţional a declarat miercuri neconstituţionale principalele dispoziţii ale noii legi privind funcţionarea sa, adoptată de conservatorii aflaţi la putere şi care a condus la paralizia sa.

De miercuri seară, manifestanţi, printre care şi reprezentanţi ai partidelor de opoziţie şi ai mişcării civice KOD (Comitetul de Apărare a Democraţiei), s-au instalat în faţa sediului guvernului cerând publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Tribunalului Constituţional.

Legea privind reforma Tribunalului Constituţional şi încă una ce priveşte mass-media publică au intrat şi în atenţia Comisiei Europene, care a declanşat o procedură preliminară privind statul de drept.