Polonia: Guvernul vrea să achiziţioneze subsidiarele locale ale UniCredit şi Raiffeisen
Cu o zi înainte de expirarea termenului limită pentru depunerea ofertelor angajante în vederea achiziţionării subsidiarei Raiffeisen Bank International (RBI) din Polonia, Dawid Jackiewicz le-a declarat jurnaliştilor că prioritatea Guvernului o reprezintă obţinerea controlului asupra Bank Pekao de la UniCredit.
În centrul eforturilor autorităţilor de la Varşovia se află cea mai mare companie de asigurări – PZU – deţinută de statul polonez – ai cărei directori s-au deplasat luna trecută la Milano pentru a negocia un potenţial acord privind Pekao. De asemenea, PZU ar putea face o ofertă în vederea achiziţionării subsidiarei Raiffeisen din Polonia, a anunţat săptămâna trecută publicaţia poloneză Puls Biznesu.
UniCredit şi Raiffeisen iau în considerare vânzarea subsidiarelor lor din Polonia pentru a-şi majora capitalul, acţionând astfel în avantajul Guvernului de la Varşovia, care vrea să-şi extindă rolul în economie şi să încheie ceea ce a numit ‘exploatarea polonezilor’ de către bănci, care sunt în special subsidiare ale instituţiilor de creditare din Europa Occidentală.
Activele Pekao se ridică la 170 miliarde de zloţi (44 miliard de dolari), de trei ori mai mult faţă de Raiffeisen Bank Polska, fiind astfel principalul premiu al valului de consolidări, cumpărătorul având posibilitatea să se extindă pe piaţa poloneză, a apreciat analistul Dariusz Gorski, de la Bank Zachodni WBK SA.
‘Pekao pare mult mai importantă şi mai atractivă pentru companiile controlate de Guvern. Având exces de capital şi numerar, ar putea furniza fonduri pentru ca potenţialul său nou proprietar să preia subsidiara Raiffeisen’, a explicat Gorski.
Noua taxă pe bănci impusă în Polonia şi ratele scăzute ale dobânzilor au provocat dificultăţi băncilor mai mici. Guvernul de la Varşovia vrea ca băncile de stat să-şi majoreze cota de piaţă prin preluări. Partidul conservator Lege şi Justiţie, care a câştigat detaşat alegerile legislative din octombrie, a promis că va creşte controlul statului asupra economiei şi că va încerca să ‘re-polonizeze’ sectorul bancar, dominat în prezent de investitorii străini – inclusiv Banco Santander SA, Commerzbank AG, ING Groep NV şi Citigroup – care deţin aproximativ 60% din active. Dacă firmele poloneze achiziţionează Pekao, se va îndeplini obiectivul Guvernului de a reduce acest procentaj la 50%.
Directorul general al PZU, Michal Krupinski, a refuzat să comenteze în privinţa unor potenţiale oferte pentru Raiffeisen sau Pekao.
Recent, directorul financiar al Raiffeisen Bank International, Martin Gruell, declara că grupul austriac intenţionează să-şi vândă divizia din Polonia (Polbank) unei bănci listate în Polonia, după ce o va separa de portofoliul de credite în franci elveţieni. Martin Gruell nu a dezvăluit identitatea potenţialilor cumpărători ai Polbank, a zecea mare bancă din Polonia după active.
UniCredit şi Raiffeisen Bank International au o prezenţă importantă pe piaţa din România.