Polonia intenţionează să cumpere 32 de avioane de luptă F-35A de la SUA

Polonia intenţionează să cumpere 32 de avioane de luptă F-35A de la Lockheed Martin pentru a înlocui aeronavele din perioada sovietică, a declarat marţi ministrul Apărării, Mariusz Blaszczak, în contextul poziţiei tot mai agresive a Rusiei, relatează Reuters.
Economica.net - mar, 28 mai 2019, 09:02
Polonia intenţionează să cumpere 32 de avioane de luptă F-35A de la SUA

„Astăzi am trimis o solicitare de ofertă partenerilor noştri americani privind achiziţia a 35 de avioane F-35A, împreună cu un pachet logistic şi de instruire”, a scris Blaszczak pe Twitter.

Statele Unite ar urma să îşi extindă vânzările de avioane de luptă F-35 la cinci ţări, printre care şi Polonia, în contextul în care aliaţii europeni îşi consolidează apărarea în faţa unei Rusii întărite, a transmis Pentagonul luna trecută.

Polonia se numără printre ţările membre ale NATO care alocă cel puţin 2% din PIB pentru apărare. Varşovia a fost de acord în 2017 să crească treptat cheltuielile pentru apărare, de la 2% la 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă că bugetul anual ar trebui să se majoreze de aproape două ori, până la circa 80 de miliarde de zloţi (21 de miliarde de dolari) până în 2032.

Vânzările de arme ale SUA către guverne străine au crescut cu 13%, până la 192,3 miliarde de dolari, timp de un an, până la 30 septembrie, a transmis în noiembrie Departamentul de Stat al SUA. Preţul estimativ al unui avion F-35A este de 85 de miliarde de dolari.

Într-o declaraţie televizată transmisă marţi, Blaszczak a mai spus că Polonia înregistrează progrese în a convinge SUA să îşi sporească prezenţa militară pe teritoriul polonez.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...