Polonia nu ar trebui să excludă trimiterea de trupe în Ucraina, afirmă ministrul de externe Sikorski
![Polish,Patch,Flag,On,Soldiers,Arm.,Poland,Military,Uniform.,Poland](https://media-beta.romaniatv.net/unsafe/1280x720/smart/filters:contrast(5):format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2024/05/polonia-armata-soldat-4234645765-630x420.jpg)
Deşi aliaţii din NATO au promis că vor furniza Kievului fonduri şi arme oricât va fi necesar pentru a respinge invazia rusă, ei au exclus în general posibilitatea de a trimite soldaţi, scrie Agerpres.
Întrebat în interviu dacă Polonia este dispusă să trimită trupe în Ucraina, Sikorski a răspuns: ‘Nu ar trebui să excludem. Ar trebui să-l punem pe Putin în postura de a ne ghici intenţiile’.
Interviul a fost publicat în cotidianul polonez Gazeta Wyborcza, precum şi în La Repubblica din Italia şi El Pais din Spania.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost cel care a deschis uşa pentru trimiterea de trupe în Ucraina atunci când, la o conferinţă desfăşurată la Paris la 26 februarie, a sugerat că un domeniu în care trupe occidentale ar putea ajuta ar fi cel al instruirii de soldaţi ucraineni în Ucraina.
Sikorski însuşi a declarat anterior că prezenţa de trupe NATO în Ucraina nu este ‘de neimaginat’.
Luni, comandantul armatei ucrainene, generalul Sîrski, a anunţat că a semnat documentele prin care instructorilor militari francezi li se permite să viziteze în curând centre de pregătire ucrainene.
Rusia avansează pe teren după eşecul contraofensivei din 2023 a Kievului, ale cărui forţe se confruntă cu întârzieri în livrările de arme şi muniţii, notează Reuters.