Polonia: Parlamentul a aprobat o reformă a justiţiei pentru a debloca fondurile europene post-pandemie

Parlamentarii polonezi au aprobat în lectură finală o reformă cheie în domeniul justiţiei, menită să deblocheze fondurile UE de redresare post-pandemie, transmit Xinhua şi Reuters.
AGERPRES - joi, 09 feb. 2023, 10:45
Polonia: Parlamentul a aprobat o reformă a justiţiei pentru a debloca fondurile europene post-pandemie

Seimul, camera inferioară a parlamentului, a aprobat miercuri proiectul de lege, cu 233 voturi pentru, 207 împotrivă şi 12 abţineri, scrie Agerpres.

Seimul a respins amendamentele propuse de camera superioară, astfel încât legea va merge la promulgare în forma iniţială la preşedintele Andrzej Duda.

Noua lege prevede ca Tribunalul administrativ suprem să decidă în cazurile disciplinare şi de imunitate care îi privesc pe judecători, în locul Curţii Supreme.

Reforma justiţiei este una din condiţiile puse de Comisia Europeană pentru ca Polonia să primească fondurile prevăzute în planul de redresare post-pandemie. În urma unei dispute legate de statul de drept, Comisia Europeană a blocat accesul Poloniei la 23,9 miliarde de euro în granturi şi 11,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi cu dobândă redusă, deşi aprobase planul prezentat de Varşovia.

Te-ar mai putea interesa și
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului Comerțului care a fost lansat în august. Dacă în luna......
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții ...
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea ...