Polonia prima ţară emergentă care să împrumută la dobânzi negative

Polonia a devenit luni prima ţară din categoria economiilor emergente care vinde obligaţiuni guvernamentale la un randament negativ, ceea ce constituie un nou punct de referinţă în tendinţa de scădere a costurilor globale cu împrumuturile, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 03 feb. 2020, 17:52
Polonia prima ţară emergentă care să împrumută la dobânzi negative

Cea mai mare economie din Europa de Est a strâns 1,5 miliarde de euro din vânzarea de obligaţiuni guvernamentale pe cinci ani la un randament de minus 0,102%.

Un randament negativ înseamnă practic că acela care cumpără obligaţiunile plăteşte pentru privilegiul de a deţine titluri emise de un stat considerat cu un risc redus.

„Este un punct de cotitură pe care îl aşteptam de mult. Pieţele emergente se alătură clubului cu randamente negative”, a declarat Guido Chamorro, analist la Pictet Asset Management.

Multe din obligaţiunile guvernamentale poloneze se tranzacţionează cu randamente negative pe piaţa secundară, însă până acum niciun guvern al unui stat emergent nu a vândut obligaţiuni la un randament negativ.

Emisiunea de obligaţiuni guvernamentale poloneze vine pe fondul unei fugi a investitorilor spre activele sigure, fugă provocată de îngrijorările în legătură cu epidemia de coronavirus care a dus volumul global de obligaţiuni cu randamente negative la aproape 14.000 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că Guvernul trebuie să stabilească săptămâna viitoare calendarul pentru alegerile prezidenţiale, pentru ca acestea să poată fi......
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, din punctul de vedere al partidului, Crin Antonescu este candidatul ...
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Numărul societăților cu capital străin înființate în România a scăzut cu peste 13% în primele 11 luni din 2024
Un număr de 5.588 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele 11 luni din 2024, în ...
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Aglomeraţie pe Valea Prahovei; se circulă în coloană între Breaza şi Comarnic şi între Sinaia şi Buşteni
Centrul INFOTRAFIC informează că duminică sunt valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, circulându-se în ...