Polonia relaxează reglementările privind împrumuturile pentru a sprijini creşterea economiei

Economica.net
12 10. 2012
polonia_varsovia_baltictours_70851000

„Guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei mi-a spus că va prezenta un plan al băncilor pentru combaterea crizei. Şeful autorităţii de reglementare bancară îşi va prezenta propunerile luni”, a declarat în parlament Jacek Rostowski.

Marek Belka, guvernatorul NBP, a anunţat că în curând vor fi relaxate reglementările privind împrumuturile pentru ca polonezii să ajute economia luând mai uşor credite.

Economia poloneză, a cărei creştere solidă a sfidat până acum criza din Europa, încetineşte mai rapid decât se estima, a anunţat recent Banca Centrală a Poloniei.

Creşterea Produsului Intern Brut al Poloniei va încetini la 2,9% în 2012 şi la 2,1% în 2013, a estimat NBP, care în urmă cu patru luni prognoza un avans al economiei de 3% în acest an şi de 2,3% anul viitor.

Investiţiile masive în infrastructură pentru recentul Campionat European de Fotbal, fondurile de dezvoltare de la UE şi majorarea cererii pe plan intern au stimulat creşterea economiei poloneze, dar acum aceşti factori sunt în declin.

Încetinirea ar putea frâna inflaţia ridicată din Polonia, care a fost în general peste ţinta de 2,5% fixată de Banca Poloniei în ultimii cinci ani.

Unii analişti se aşteaptă ca măsurile de consolidare fiscală, care ar urma să ducă la reducerea deficitului bugetar la 2,9% din PIB, de la 5,1% din PIB în 2011, să limiteze cheltuielile publice.

În perioada ianuarie-martie 2012, Produsul Intern Brut al Poloniei a înregistrat o creştere de 3,5% comparativ cu perioada similară din 2011, fiind una din cele mai solide creşteri din UE, după ce în trimestrul patru din 2011 avansul a fost de 4,3%, conform datelor revizuite ale Oficiului Central de Statistică de la Varşovia. Comparativ cu ultimele trei luni din 2011, economia Poloniei a crescut în primul trimestru al acestui an cu 0,8%.

De la debutul crizei financiare mondiale în 2008, zlotul polonez s-a depreciat în raport cu valutele considerate sigure, inclusiv euro. Acest lucru a făcut exporturile poloneze mai puţin scumpe pentru cumpărătorii din străinătate şi a contribuit la menţinerea creşterii economice, Polonia fiind singurul stat membru al UE care a evitat recesiunea.