Polonia, Rusia, Belarus şi Ucraina vor discuta despre livrările de petrol rusesc contaminat

Rusia va purta vineri discuţii cu Polonia, Belarus şi Ucraina pentru soluţionarea problemei petrolului rusesc contaminat care este în prezent pompat prin principalele conducte petroliere care deservesc Europa şi care livrează ţiţei rafinăriilor până în Germania, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 26 apr. 2019, 14:35
Polonia, Rusia, Belarus şi Ucraina vor discuta despre livrările de petrol rusesc contaminat

Zilele trecute Polonia, Germania, Ucraina şi Slovacia au anunţat că au suspendat importurile de petrol rusesc via conducta Druzhba (Prietenia) din cauza calităţii slabe a ţiţeiului. Problemele de calitate au apărut săptămâna trecută când un producător rusesc, care până acum nu a fost identificat, a contaminat petrolul cu mari cantităţi de clorură organică. Această substanţă este utilizată pentru a creşte producţia de petrol dar trebuie separată de ţiţei înainte de livrarea petrolului deoarece poate deteriora echipamentele de rafinare.

Ministerul Energiei din Rusia a anunţat vineri că grupul Transneft, care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, şi alte companii din Rusia au un plan pentru a contracara efectele petrolului contaminat dar nu a oferit alte detalii. Ministerul Energiei a subliniat însă că delegaţi din Rusia, Polonia, Ucraina şi Belarus se vor întâlni vineri la Minsk pentru a discuta acest subiect.

Suspendarea importurilor de petrol via conducta Druzhba provoacă o serioasă problemă de aprovizionare rafinăriilor grupului polonez PKN Orlen precum şi rafinăriilor din Germania aparţinând companiilor Total, Shell, BP şi Rosneft. Conducta Druzhba deserveşte de asemenea Cehia. Traderii susţin că au fost oprite şi livrările spre Cehia însă operatorul reţelei de conducte din această ţară, Mero anunţa joi că livrările de petrol rusesc se derulează fără întrerupere iar petrolul de calitate redusă nu a ajuns încă în Cehia.

În Ungaria, o altă piaţă de-a lungul rutei conductei Druzhba, grupul petrolier MOL a anunţat că nu a fost înştiinţat de existenţa unor probleme în sectorul nordic al conductei dar în sectorul sudic, unde MOL şi divizia Slovnaft efectuează teste, calitatea petrolului rusesc respectă în continuare standardele.

Ministerul Energiei din Rusia a mai informat că livrările de petrol continua via portul Ust-Luga de la Marea Baltică, chiar dacă traderii susţin că unii cumpărători au început să refuze să mai accepte petrol rusesc din cauza îngrijorărilor legate de calitatea ţiţeiului.

Potrivit traderilor de la mai multe mari companii petroliere europene, nivelul de clorură organică din petrolul rusesc a fluctuat între 150 şi 330 părţi la milion (ppm), în condiţiile în care nivelul maxim admis este de 10 ppm iar nivelul normal este cuprins între 1 şi 3 ppm. Contaminarea petrolului este rară în Rusia. Traderii susţin că ultima dată când petrolul rusesc a fost contaminat cu un nivel ridicat de clorură organică a fost în urmă cu 10 ani, însă la o scară mai mică.

Te-ar mai putea interesa și
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani, deşi au apărut programe în plus în......
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ianuarie
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ...
Cele două companii de autostrăzi ale statului încep 2025 în forță, cu licitații de până la 34,5 miliarde de lei ...
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook Plus Gen 6, destinate segmentului business
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook ...
Compania Lenovo a prezentat zilele acestea la CES 2025 din Las Vegas o gamă de soluții pentru segmentul business bazate ...
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria a fost inclusă pe locul 50 în topul realizat de publicaţia New York Times al celor 52 de destinaţii pe care ...