Polonia se declară deschisă unor discuţii cu Ucraina pentru a-i furniza armament

Polonia este deschisă unor discuţii cu Ucraina privind posibile livrări de armament, a declarat preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, citat de agenţia Reuters.
Economica.net - mie, 17 dec. 2014, 12:59
Polonia se declară deschisă unor discuţii cu Ucraina pentru a-i furniza armament

‘Nu am auzit de vreun embargo asupra vânzărilor de arme către Ucraina’, a spus preşedintele polonez la o conferinţă de presă comună cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, acesta din urmă efectuând miercuri şi joi o vizită oficială la Varşovia. ‘Dacă Ucraina este interesată, atunci evident că Polonia este absolut deschisă unor discuţii’ pe acest subiect, a precizat Komorowski.

Încă de la începutul conflictului cu separatiştii sprijiniţi de Rusia, guvernul de la Kiev a cerut ajutor militar ţărilor Uniunii Europene, inclusiv Poloniei, dar această cerere nu a primit deocamdată un răspuns pozitiv, deşi restricţiile UE asupra livrărilor de arme către Ucraina au fost ridicate pe 16 iulie.

În ce priveşte Polonia, aceasta s-a angajat în ultimii ani într-un vast program de modernizare a armatei, care a fost accelerat după declanşarea conflictului din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Jaf Poșta Română Timișoara: Poliţiştii au descoperit furtul banilor înainte ca instituţia să sesizeze infracţiunea
Jaf Poșta Română Timișoara: Poliţiştii au descoperit furtul banilor înainte ca instituţia să sesizeze infracţiunea
 Şeful Inspectoratului de Poliţie Timiş, chestor de poliţie Alin Petecel, a declarat că bărbatul de 36 de ani care a fost prins în flagrant, în cazul furtului celor 10 milioane de lei din......
Rusia: Prăbuşirea a două poduri în apropiere de graniţa cu Ucraina, cauzată de „acte de terorism”
Rusia: Prăbuşirea a două poduri în apropiere de graniţa cu Ucraina, cauzată de „acte de terorism”
Investigatorii ruşi au declarat că prăbuşirea a două poduri în apropiere de graniţa cu Ucraina a fost cauzată de ...
Domeniul în care s-au câștigat miliarde în ciuda crizei. Cu cât au crescut în plină agitație mondială veniturile administratorilor
Domeniul în care s-au câștigat miliarde în ciuda crizei. Cu cât au crescut în plină agitație mondială veniturile ...
Indiferent de starea economică, politică și socială a lumii, o industrie prosperă și a ajuns la venituri greu de imaginat. ...
Poșta Română, după jaful de 10 milioane de lei de la Timișoara: Distribuirea pensiilor nu este în pericol
Poșta Română, după jaful de 10 milioane de lei de la Timișoara: Distribuirea pensiilor nu este în pericol
Compania Naţională ,,Poşta Română" a venit cu precizări cu privire la incidentul petrecut în dimineaţa zilei de 31 ...