Polonia spune că un eventual transfer de avioane de luptă F-16 către Ucraina nu este discutat oficial
„Pentru moment, nu există nicio discuţie oficială despre transferul (avioanelor) F-16 (poloneze către Ucraina). Subiectul nu există”, a declarat oficialul polonez pentru AFP.
Polonia dispune de 48 de avioane de luptă F-16 de producţie americană, scrie Agerpres.
Declaraţiile ministrului adjunct survin după cele făcute de premierul Mateusz Morawiecki, care a subliniat luni că „ne coordonăm cu partenerii din NATO toate demersurile ce urmăresc întărirea forţelor de apărare ale Ucrainei”.
„La fel ca acum câteva luni, în cazul MiG (avioane de vânătoare de concepţie sovietică – n.r.), orice nouă forţă aeriană va fi creată şi eventual transferată în acord cu ţările din NATO. Acţionăm în deplină coordonare”, a spus el.
Luni, preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat refuzul categoric faţă de ideea de a trimite Ucrainei aceste avioane de luptă americane de tip F-16.
„Nu”, a spus liderul SUA când un jurnalist l-a întrebat la Casa Albă despre posibilitatea de a furniza aceste aparate de zbor cerute de Ucraina.
De partea blocului european, Berlinul a respins categoric ideea de a trimite avioane de luptă, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat, prudent că, „de principiu”, „nimic nu este exclus”, dând asigurări în acelaşi timp că ucrainenii nu i-au transmis nicio solicitare în acest sens până acum.
Preşedintele francez a discutat de asemenea cu premierul olandez Mark Rutte, care a emis deja ideea de trimite Ucrainei avioane F-16, subliniind că nu există niciun „tabu” pe acest subiect, dar că o astfel de decizie ar fi „un pas important”.