Potrivit acordului la care s-a ajuns în această lună, fiecare stat membru va fi responsabil de un anumit număr de migranţi, dar nu va fi neapărat obligat să îi preia pe teritoriul său.
Statele care nu vor dori să primească migranţi ilegali şi refugiaţi vor ajuta ţările-gazdă cu bani (circa 20.000 euro/persoană), echipament sau personal.
Polonia spune că va organiza un referendum pe tema acordului, posibil în aceeaşi zi cu alegerile legislative ce vor avea loc în octombrie sau noiembrie.
‘La reuniunea Consiliului European voi propune un plan de securizare a frontierelor’, a declarat joi Morawiecki într-o conferinţă de presă.
‘Nu relocării forţate de migranţi, nu încălcării dreptului de veto al statelor individuale şi nu încălcării principiului suveranităţii deciziilor, nu penalităţilor impuse de la Bruxelles’, a adăugat el.
Potrivit lui Morawiecki, agenţia Frontex – cu sediul la Varşovia – ar trebui reformată pentru a fi ajutată să se ocupe mai eficient de traficanţii de persoane.
Statele responsabile cu securizarea frontierelor externe ale UE ar trebui să primească mai multe fonduri, iar prestaţiile sociale pentru cei care intră pe teritoriul Uniunii ar trebui limitate, a mai spus premierul polonez.
Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare în Polonia, s-a opus vehement tentativelor anterioare ale Bruxellesului de relocare de migranţi pe baza unui sistem de cote, Varşovia invocând preocupări de securitate.
PiS spune că ar fi injust ca Polonia să fie forţată să preia migranţi având în vedere că a primit deja între 1,5 şi 2 milioane de refugiaţi ucraineni.
Cu toate acestea, criticii afirmă că acordul nu va obliga Polonia să preia mai mulţi migranţi şi că PiS foloseşte acest subiect ca un instrument de campanie pentru a câştiga un al treilea mandat la alegerile din toamnă.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat în această lună pentru portalul polonez Onet că Polonia ar avea de fapt de câştigat de pe urma acordului privind migraţia şi că statele care se confruntă cu presiuni migraţioniste sunt exceptate de la a face plăţi de solidaritate.