Polul cosmeticii româneşti, atunci şi acum: FARMEC, la mare căutare în toată lumea. Şi astăzi

Galerie foto pe MEDIAFAX

Producătorul de cosmetice Farmec este printre puţinele fabrici din Cluj-Napoca înfiinţate în perioada comunistă care au supravieţuit după 1990, societatea reuşind să nu fie demolată şi transformată într-un proiect imobiliar sau privatizată de un investitor străin pentru a fi, ulterior, închisă.

Farmec a fost înfiinţată la începutul anilor ’60, când se numea „Întreprinderea de produse cosmetice”, Partidul Comunist Român dorindu-şi ca la Cluj-Napoca să funcţioneze „cea mai mare fabrică de cosmetice din Europa”, capabilă să intre în competiţie cu marile concerne din domeniu din Vestul Europei.

 Înainte de ’89, fabrica avea peste 1.000 de angajaţi şi asigura 90 la sută din tot ceea ce însemna necesarul pieţei de cosmetice pentru cei 22 de milioane de români, oferind în jur de 600 de produse – de la creme de îngrijire a pielii, spray-uri, până la produse chimico-casnice pentru curăţenia locuinţei.

Sofia Irimie este inginer chimist şi lucrează la Farmec de 36 de ani, fiind şefa departamentului de cercetare. A trecut de la perioada comunistă, în care pentru un tovarăş activist PCR era mai important un abonament la „Scânteia” decât o publicaţie de specialitate de chimie, prin provocările sistării importurilor de materii prime, dictate de Nicolae Ceauşescu la începutul anilor 1980, până la perioada de tranziţie de după 1990, când Farmec a trebuit să facă faţă şocului economiei de piaţă.

„În perioada comunistă volumul de producţie era mult mai mare pentru că erau în România trei fabrici de cosmetice – Miraj Bucureşti, Nivea Braşov şi Farmec Cluj-Napoca, care asigurau pentru cei 22 de milioane de români tot necesarul de produse cosmetice de toate categoriile. Producţia era planificată, unde se repartiza centralizat un plan lunar, iar atunci lupta mare era să îndeplineşti acel plan. Concurenţă nu exista absolut deloc întrucât fiecare dintre acele trei fabrici era specializată pe anumite domenii, fiecare pe felia lui: la Braşov se făceau paste de dinţi, produse de igienă orală, iar la Bucureşti se făceau apă de toaletă, parfumuri, vopsele de păr. Noi, la Farmec, eram specializaţi în domeniul cremelor cosmetice şi al spray-urilor, singurii din ţară, al cremelor de ras, after shave, şi al produselor chimico-casnice, pentru întreţinerea şi curăţenia casei. Atunci nu exista termenul de comparaţie, nu era concurenţă, nu aveai cu ce compara un produs cosmetic cu altul, pentru că pur şi simplu nu exista”, îşi aminteşte Sofia Irimie.

 Înainte de ’89, cel mai important lucru din activitatea unei întreprinderi socialiste era „planul” care trebuia îndeplinit, uneori cu fel de fel de „artificii”.

„Erau luni în care pentru îndeplinirea planului lunii anterioare se raporta şi producţia de pe primele zile ale lunii următoare. Se lucra intens, se lucra în trei schimburi, se lucra şi sâmbăta. Era o producţie integrată, de care foarte greu am putut să ne debarasăm mai târziu. Aici se făceau ambalajele de mase plastice, pentru care se făceau matrice. Gama de produse era mare, aveam foarte multe mărci, într-o piaţă unde nu era concurenţă şi erau singurele, evident că erau foarte bine cunoscute. Nu exista atunci un feedback al consumatorilor, pentru că luau ce găseau pe rafturi, neavând altceva la dispoziţie”, spune ea.

Dezvoltarea maximă în perioada comunistă a fost între 1965 şi 1978, când s-a investit mult în industria chimică din România.

„Până în 1978-1980 a fost o epocă de înflorire, când aveam reţete care şi azi sunt moderne şi pe care abia acum le scot producătorii străini”, susţine Irimie.

Ceauşescu a sistat importurile, iar materiile prime trebuiau înlocuite cu cele româneşti

După 1980, Nicolae Ceauşescu, reîntors dintr-o vizită în China, a lansat ideea ca România să îşi plătească toată datoria externă, iar autorităţile comuniste au început să sisteze importul de materii prime.

„Dacă în anii ’70 se importa la Farmec tot ce visam şi avem nişte produse şi formule care au rezistat pe piaţă şi acum le scot alţii ca noutăţi, după 1980 importul de materii prime s-a tăiat de pe o zi pe alta, în timp ce producţia trebuia realizată în continuare. Trebuia să producem, cum erau sloganurile pe atunci, cu materii prime româneşti şi trebuia să înlocuim tot ce era de import cu produse din ţară. A fost o perioadă de mare provocare pentru un profesionist, să găseşti în ţară un produs care, chiar dacă nu era extraordinar de bun, măcar nu făcea rău. Nu au mai fost aceleaşi parfumuri sofisticate, aceleaşi creme, dar s-au scos produse care se puteau folosi şi care nu au făcut rău consumatorilor”, spune Irimie.

 Potrivit acesteia, după 1980 a fost perioada în care se lucra intens nu numai pe partea de materii prime chimice, unde trebuiau găsiţi înlocuitori, ci şi la partea tehnologică.

„Noi aveam o linie de confecţionat dozele din aluminiu pentru spray-uri, făcute din pastile din aluminiu cu un aliaj de magneziu, adus din import. De pe o zi pe alta, s-a sistat importul acelor pastile şi atunci inginerii noştri au făcut analize la compoziţia acestei pastile de aluminiu şi s-a mers la Slatina şi s-a lucrat cu specialiştii de acolo până s-a obţinut exact acea compoziţie a pastilei. Toate aceste cercetări au durat circa o jumătate de an, timp în care nu s-au produs spray-uri, până când s-a reuşit asimilarea acelei pastile ca să putem lucra mai departe. S-au înlocuit şi cernelurile care se imprimau pe acele doze de spray, tot de pe o zi pe alta s-a interzis importul acestora şi a trebuit să lucrăm cu fabrici din ţară. Era o valvă pentru spray-uri din aluminiu, adusă din Italia, s-a interzis, dar s-a făcut în ţară, deşi are elemente de o fineţe deosebită. A trebuit să mergem mai departe”, povesteşte Sofia Irimie.

„Nu ştiu cum puteţi să vă dezvoltaţi, pentru că nu sunteţi abonaţi la ziarul Scânteia”

Cercetătorii de la Farmec nu aveau acces la publicaţii străine de profil, la informaţii despre noutăţile din acest domeniu, la cercetările de pe plan internaţional, lucruri care nu erau importante pentru activiştii PCR.

„La una din multele şedinţe, la începutul anilor ’80, la care a participat un activist de partid care dădea indicaţii şi ne controla, ne-a făcut observaţia că a sesizat la noi o lipsă imensă şi a spus: «Nu faceţi o documentare corespunzătoare, nu ştiu cum puteţi să evoluaţi şi să vă dezvoltaţi, pentru că nu sunteţi abonaţi la ziarul Scânteia». De acolo se învăţa şi chimia şi absolut totul. Cam aşa mergeau lucrurile”, îşi aminteşte Irimie.

Produsele cosmetice de la Farmec erau foarte cerute în acea perioadă la export şi se vindeau în ţări din Vestul Europei şi până în Japonia. Pentru seriile de export, comuniştii mai permiteau să fie aduse materii prime din import, pentru a se menţine calitatea. Românii vedeau aceste produse doar la „shop”, în hoteluri, unde se vindeau pe valută şi aveau un alt ambalaj, un alt design, inscripţii în limbi străine.

 De asemenea, cosmeticele produse la Cluj aveau şi rolul de a „deschide uşi” pe la ministerele din Bucureşti, unde era nevoie de obţinerea unor avize.

„Erau categorii de produse trimise la Bucureşti ca să poţi să îţi rezolvi una-alta, mergeai cu sacoşa de spray-uri Farmec şi atunci totul se rezolva, se deschideau uşi şi se rezolva orice problemă”, spune şefa departamentului de cercetare.

Produse cosmetice neschimbate zeci de ani, la cererea clienţilor

Farmec are mai multe mărci produse de pe vremea comunismului care se află şi în prezent în fabricaţie, cu aceeaşi formulă şi acelaşi ambalaj, pentru că aşa a cerut publicul, fie că este cel din România sau din străinătate.

„Laptele demachiant Doina, care şi azi e pe piaţă, de circa 50 de ani, este un produs extraordinar de cunoscut, a fost la un raport calitate-preţ extraordinar de bun, încât este cerut şi azi. Cred că nu există familie care să nu fi avut în casă un tub cu lapte Doina, care şi-a păstrat şi forma, şi aspectul, şi designul. Ulterior, după 1990, am încercat să îl modernizăm, să îl facem mai atractiv, dar piaţa a refuzat, nu şi l-a dorit aşa. Au scăzut vânzările, am primit telefoane că produsul e altul, deşi, de fapt, formula era neschimbată şi a trebuit repus pe piaţă exact cum a fost de pe vremea bunicilor. Acest lapte este folosit de români şi pentru alte scopuri: întreţinere produse din piele, chiar pentru curăţat bocanci”, menţionează Irimie.

O altă marcă produsă neîntrerupt de 35 de ani şi cerută la export, pe piaţa japoneză, exact cu aceeaşi formulă şi acelaşi ambalaj, este crema Gerovital H3.

 „Am încercat să facem un ambalaj nou pentru Gerovital H3, mai atractiv, mai modern, dar clienţii japonezi au refuzat şi ne-au cerut să le trimitem crema în cutia model vechi de 35 de ani. La Farmec, am făcut prima emulsie cu lăptişor de matcă prin anii ’60, iar în industria cosmetică abia cum începe să se folosească lăptişorul de matcă. Noi făceam spray antiperspirant în anii ’70 , iar aceeaşi substanţă activă este acum în vogă”, afirmă Irimie.

1990 – învăţăturile economiei de piaţă

După 1990, societatea Farmec a trecut printr-o perioadă dificilă, caracterizată prin concurenţa acerbă pe care o făceau cosmeticelor româneşti produsele străine.

„A intrat atunci foarte multă producţie străină, multe mărci. A fost mai greu în acea perioadă, când a trebuit să trăim pe propriile noastre picioare, să ne descurcăm singuri. Având un departament propriu de cercetare, am încercat să dezvoltăm produsele noastre, iar ce s-a deschis atunci a fost poarta spre informaţie. Am avut şi parteneri străini, mai primeam prospecte şi informaţii sau anumite documentaţii şi mai aveam acces la unele date. Am început să ieşim la târguri, să colaborăm cu firme străine, aveam parteneri din anii ’70 care, după 1990, ne-au ajutat, s-au reluat relaţiile comerciale, s-a reluat importul, am învăţat din mers ce este economia de piaţă”, îşi aminteşte Irimie.

Farmec a trecut la reorganizarea activităţii, la reducerea sectoarelor care nu erau eficiente şi la dezvoltarea celor care au viitor, iar fabrica s-a retehnologizat.

„Am construit la începutul anilor ’90 o fabrică absolut nouă de spray-uri, lângă Cluj-Napoca, şi am înlocuit freonul cu propan butan. S-au înfiinţat secţii noi, cu condiţii de producţie aproape similare cu cele din industria farmaceutică. În 2012 s-a finalizat secţia de produse de curăţenie şi întreţinere şi îngrijire locuinţe. Pe parcursul anilor, după 1990, au venit la Farmec toate marile companii de cosmetice să ne curteze, s-a discutat cu toţi, dar când se discuta despre un parteneriat, conducerea Farmec a pus condiţia să rămânem cu 51 la sută, ceea ce nu a acceptat nimeni. Acesta este avantajul că am rămas pe piaţă şi ne-a dat posibilitatea să creştem şi să ne dezvoltăm ca o companie sută la sută românească”, subliniază Sofia Irimie.

Până în 1990, desfacerea produselor fabricii nu era o problemă, pentru că totul era centralizat, venea planul de la centru pentru un milion de doze de spray-uri, de exemplu, şi exista siguranţa că acea cantitate era preluată şi distribuită în ţară.

„Noi numai produceam fără să ne batem capul cu altceva. După 1990, a trebuit să vedem ce facem cu produsele noastre, pe o piaţă concurenţială, şi am început cu distribuitori, care le aduceau înapoi pentru că erau la mare căutare produsele străine. După o perioadă de lipsuri, toţi erau ahtiaţi după tot ce este nou, după produse cosmetice străine. Noi trebuia să fim prezenţi pe o astfel de piaţă şi să vindem mai departe şi am schimbat strategia şi am înfiinţat propria noastră reţea de desfacere, care acoperă întreaga ţară. Avem 12 reprezentanţe, fiecare acoperind câteva judeţe, avem magazine proprii, închiriate, apoi am cumpărat spaţiul şi am investit în modernizare, am făcut depozite, avem o flotă proprie de peste 100 de maşini, avem angajaţii noştri proprii, care vând numai produse Farmec”, explică Irimie.

 „Polul cosmeticii româneşti”, atunci şi acum

Directorul general al Farmec, Liviu Turdean, susţine că înainte de 1989 o mare problemă era activitatea pe liniile de producţie, care se desfăşura, într-un procent foarte mare, manual.

„Şi echipamentele de dinainte de 1989 erau de producţie occidentală, din fericire pentru noi am avut dreptul să aducem produse de calitate, chiar dacă erau cu circa 10 ani mai vechi decât cele din Vest, din Italia sau Germania. Acum avem utilaje automatizate de ultimă generaţie, similare cu ce sunt şi dincolo, în Vestul Europei. Dacă nu eşti competitiv cu ei, ai pierdut concursul. Suntem compatibili cu marile firme de cosmetice din Vest atât ca echipamente, cât şi ca reglementări de tip ISO sau GMP (Good Manufacturig Practice), Farmec fiind singura fabrică din România atestată din punctul de vedere al calităţii pentru produse cosmetice, primind certificatul de bună practică de fabricaţie. Farmec era, înainte de 1989, polul cosmeticii româneşti şi aşa este şi acum. Concurenţa pentru noi a fost benefică, a născut produse noi şi o cercetare şi productivitate. Distanţa foarte mare dintre firmele din Vest şi noi, care era înainte de Revoluţie, a fost acoperită cu succes”, consideră Turdean.

 La rândul său, directorul tehnic Producţie, Monica Vuşcan, a explicat că atmosfera este controlată din punct de vedere al calităţii aerului, presiune, umiditate şi temperatură.

„Avem două rânduri de vestiare, de haine de stradă, unde fiecare angajat are dulap individual în care îşi lasă hainele de acasă, pe urmă se trece în vestiarul în care se echipează corespunzător, cu bonete, măşti de faţă, iar fiecare persoană care intră în secţie îşi dezinfectează mâinile cu soluţie dezinfectantă. Avem filtre speciale cu care se controlează calitatea aerului, care reţin 99,99 la sută din praf şi impurităţi, bacterii, pentru a nu se contamina procesul de fabricaţie. Respectăm clasa D de curăţenie din industria farmaceutică”, afirmă ea.

Potrivit acesteia, în secţia de producţie semifabricatul, o cremă de exemplu, nu intră deloc în contact cu operatorul.

„Cuva etanşă în care se află crema este legată direct la maşina automată printr-un furtun, cutiile din plastic vin pe masa rotativă, se dozează compoziţia, se aplică folie de aluminiu, capacul şi se ambalează, fără ca produsul să intre în contact cu operatorul. După ce este preparată crema, aceasta stă şapte zile în zona de carantină pentru analize microbiologice, se ambalează şi mai stă şapte zile în carantină pentru alte analize, iar ulterior merge în depozitul de produse finite”, explică Vuşcan procesul de fabricaţie.

Înainte de 1989, secţia de producţie era în altă clădire, unde erau „reguli minime de igienă, de fabricaţie şi unde fluxurile nu erau bine delimitate”.

„De pe casa scărilor se intra direct în secţia de fabricaţie, accesul nu era controlat şi nici gradul de curăţenie. Nu se ştiau atunci actualele reguli, care s-au dezvoltat în timp. Noi, pe industria cosmetică, nu suntem obligaţi să respectăm exact regulile din industria farmaceutică, dar făcându-se modernizarea în 2007, ne-am upgradat la acest nivel pentru că este o concurenţă acerbă în industria cosmetică şi avem un atu în faţa unor competitori”, spune Vuşcan.

Aproape de pensie, după 36 de ani de Farmec

Elisabeta Torok şi Anamaria Szekely lucrează amândouă în secţia de producţie, la un utilaj automatizat de umplere a unor recipiente din plastic cu şampon.

Elisabeta Torok are 54 de ani şi lucrează de 36 de ani la Farmec, mai având un an până la pensie. Farmec a fost primul şi singurul său loc de muncă, iar de-a lungul anilor a prins toate perioadele, începând cu cea comunistă, în care condiţiile de muncă „nu erau moderne”, până la cea din prezent, cu utilaje performante.

 „La vechea secţie, unde am început, produsele nu erau atât de diversificate ca acum. Utilajele nu erau aşa de moderne ca şi acum, nici secţia nu era aşa de modernă, nici condiţiile de muncă, aveam halate şi baticuri, la început, apoi bonete de pânză. Era greu, dar şi frumos să faci produse cosmetice. Regula este să îţi iubeşti munca pe care o faci şi să pui suflet. Acum sunt alte condiţii, secţia e modernă, utilajele automate, la şampon, care dozează automat şi etichetează automat. Mai demult, înainte de 1989, fazele de dozare se făceau la maşină şi se regla gramajul, iar etichetarea se făcea manual”, povesteşte femeia.

Anamaria Szekely s-a angajat la Farmec în iunie 1989, imediat după absolvirea liceului, acesta fiind primul său loc de muncă. A rămas aici, lucrând în mai multe secţii.

„Când m-am angajat, am prins o jumătate de an înainte de Revoluţie. Atunci era cu totul altfel, dar acum s-au făcut îmbunătăţiri mari în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de curăţenie şi igienă. Nu aş pleca de la Farmec”, spune Szekely.

Farmec Cluj-Napoca are în prezent puţin peste 600 de angajaţi şi realizează în jur de 450 de produse cosmetice.