Polycontact a deschis o nouă fabrică de senzori la Ocna Sibiului

Economica.net
21 09. 2016
polycontact_6758495865940_41165000

Potrivit comunicatului, Polycontact AG este un furnizor hi-tech în industria auto, care dezvoltă şi produce întrerupătoare şi senzori pentru mari producători germani de automobile: Daimler, Audi, VW, Porsche şi BMW. Gama largă de produse oferite cuprinde întrerupătoare mecanice, senzori fără contact şi soluţii complexe de sistem.

‘Astăzi, majoritatea producătorilor germani de automobile se regăsesc printre clienţii Polycontact. De-a lungul ultimilor ani, compania s-a dedicat aplicării extinse a tehnicii senzorilor din industria auto. Aşa am dezvoltat senzori pentru detectarea poziţiei scaunului, senzori pentru unghiul de rotaţie pentru monitorizarea şi controlul plafoanelor decapotabile, spoilere etc.’ a declarat Reto Lardelli, proprietarul companiei Polycontact.

În prezent, Polycontact a relocat o parte a producţiei de senzori din China. În următoarele luni, urmează şi alte relocări din Turcia. Polycontact AG intenţionează să investească în amenajarea producţiei de cabluri peste un milion de euro. Începând cu jumătatea anului viitor şi până la sfârşitul anului 2018, urmează să înceapă noi serii în producţia de senzori pentru clienţii finali Daimler şi VW/Audi.

‘Potrivit planului curent, Polycontact Hermannstadt urmează să atingă limitele de capacitate în anul 2019, cu aproximativ 300 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro. Acesta va fi şi momentul ridicării celei de-a doua hale de producţie. Intenţia este de a îmbunătăţi capacitatea concurenţială pe piaţa europeană prin locaţia competitivă de producţie din România’, se mai spune în comunicat.

Polycontact primeşte de la clienţi datele computerizate ale tavanului, simulează cinematica şi construieşte apoi senzorii standard direct în tavan. Până nu demult, aceşti senzori au fost construiţi în China, iar în prezent constituie baza producţiei din Sibiu. Tot ce este în mişcare trebuie detectat. Aşadar, senzorii Polycontact monitorizează elementele mobile, cum ar fi spoilerul din spate al maşinilor sport. Inclusiv aceşti senzori urmează să fie produşi la Sibiu.

‘Frica de răspundere civilă pentru produse şi pentru eventualele costuri sau despăgubiri, obligă producătorii de automobile ca în cazul unui impact, airbag-ul să fie acţionat în mai multe trepte, în funcţie de starea şi poziţia pasagerilor din vehicul. În colaborare directă cu producătorii auto, Polycontact dezvoltă diferiţi senzori pentru monitorizarea poziţiei scaunelor. De subliniat ca Polycontact a dezvoltat primele întrerupătoare ale centurii de siguranţă, pentru Daimler, în urmă cu peste 20 de ani. Marea majoritate a acestor întrerupătoare sunt produse acum în Chur. Urmează ca în decursul acestui an să fie produse la Sibiu, primele seturi de cabluri pentru aceste întrerupătoare’, mai susţin reprezentanţii companiei.