Pompele româneşti lasă locul imobiliarelor. Nu e clar cine le va mai produce şi unde

12 09. 2013
aversa_64636200

Fabrica de pompe Aversa Bucureşti s-a vândut, până la urmă, tot pentru terenul său, şi nu pentru capacitatea sa industrială, deşi fabrica este singurul producător de pompe din România si furnizor strategic pentru echipamentele de răcire de la Centrala Nucleară de la Cernavodă. În pofida asigurărilor fostului proprietar, statul (prin AAAS) că producţia va continua, noul proprietar nu dă foarte multe detalii despre cum se va întîmpla acest lucru. Tot ce spune Michael Topolinski, de la Benevo, este că: „intenţionăm să investim capital şi expertiză pentru a reloca afacerea (Aversa, n.r.) într-o fabrică din Bucureşti mai avansată tehnologic, unde să lucreze minimum 200 de persoane şi să dezvolte activitatea de fabricare a pompelor de la nivelul actual”. Canadianul nu a mai oferit şi alte informaţii. Nici despre fabrica unde va continua producţia de pompe, nici unde se află aceasta, nici cât va dura relocarea.

În caietul de sarcini al licitaţiei pentru Aversa era prevăzut ca viitorul proprietar să deţină experienţă relevantă în domeniul industrial, iar la Benevo nu se punea problema de aşa ceva, compania activând doar în domeniul imobiliar. Aşa încât compania canadiană s-a asociat cu o obscură firmă braşoveană, Autoplast Engineering, care, potrivit AVAS, face parte din „Grupul Magic, specializat în producţia de echipamente industriale, vânzări şi investiţii, compania având ca obiect de activitate proiectarea şi execuţia elementelor şi subansamblelor destinate în special industriei energetice”. Autoplast este controlată de Sergiu – Adrian Toader, cetăţean român, de cetăţenie germană.

Pentru că Autoplast practic nu are activitate, înregistrând, de la înfiinţarea sa din 2006, cifre de afaceri de doar câteva zeci de mii de lei anual, la unul sau doi angajaţi existenţi, am căutat orice referire la un grup de firme Magic cu activităţi în industrie. Singura referinţă găsită este Magic Engineering din Braşov care are printre acţionari pe acelaşi Sergiu Toader. Surpriză! Administratorul firmei, Benone Costea, ne-a declarat că între Magic şi Autoplast nu există „absolut nicio legătură”. Acelaşi Sergiu Toader mai este asociat şi în alte firme obscure cu activităţi în IT, comerţ cu materiale feroase şi mică producţie industrială

Nici AAAS şi nici Benevo nu au lămurit problema continuării producţiei de pompe Aversa. Rămâne doar comunicatul canadienilor citat deja în prima parte a acestui articol şi cel al AAAS în care se precizează laconic că  noul proprietar „se obligă să menţină producţia societăţii în următorii 3 ani, numărul de angajaţi existent (aproximativ 200), să continue şi să respecte obligaţiile ce rezultă din contractele şi relaţiile parteneriale existente şi să nu înstrăineze mărcile şi brevetele înregistrate de Aversa cel puţin 3 ani. Pe lângă dovezile de bonitate fiscală, participanţii au trebuit să facă dovada că în ultimii 5 ani au desfăşurat activităţi de producţie specifice, respectiv fabricarea de echipamente, maşini grele şi unelte industriale”.

Pe de altă parte, directorul actual al Aversa, Mihai Dumitru, se declară „consternat” de numele noilor proprietari. “Nu ştiu ce să zic, cine sunt ăştia? Bine, nici nu-i treaba mea, eu sunt om de producţie. Am fost anunţat miercuri seara că s-a vândut Aversa şi au şi venit reprezentanţii Benevo să-şi ia în posesie ce-i al lor. Nu ştiu ce se va întâmpla cu fabrica, nici cu mine”, a spus Dumitru.

 Până în urmă cu două luni, utilajele şi angajaţii Aversa erau închiriaţi de Energoindustrial, o firmă din grupul Romenergo, care producea pompe şi , la schimb, plătea utilităţile şi ceda Aversa 10% din tot ce vindea.

Aversa Bucureşti, aflată în faliment din ianuarie 2012, s-a vândut la a 15-a licitaţie organizată în acest an, la un preţ de 17,3 milioane de euro, jumătate din preţul de pornire.

Cumpărătorul a fost singurul ce a depus o ofertă care să conţină şi garanţia de 5,2 milioane de euro. AAAS a mai preciza că adjudecatarul este obligat să continue activitatea de producţie timp de minim trei ani şi să aibă minim 200 de angajaţi. În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite, activele revin în posesia statului, iar consorţiul va pierde garanţia de participare la licitaţie, în valoare de 5,19 milioane de euro. Potrivit unui document livrat de către Ministerul Economiei, la aceasta se va adăuga o despăgubire de 50% din preţul de pornire al licitaţiei. Aversa dispune de un teren de 10 hectare situat în zona Moşilor, la 10 minute de centrul Bucureştiului.