Nimeni n-a vrut să ia pompele româneşti. Uzina Aversa Bucureşti trebuie mutată, vânzarea se reia

06 06. 2013
aversa2_71788100

Activele fabricii de pompe Aversa Bucureşti, companie de stat, nu au fost vândute nici la cea de-a cincea licitaţie, deşi preţul a coborât cu 40%, la circa 22 de milioane de euro faţă de cel stabilit iniţial – 36 de milioane, exclusiv TVA. Potrivit reprezentanţilor AVAS, toate procedurile de privatizare vor fi reluate, o decizie urmând să se ia în adunarea generală a creditorilor de săptămâna viitoare. „Un singur lucru este clar: clauza care prevede ca viitorul proprietar să păstreze obiectul de activitate actual al fabricii va fi păstrată. Avem nevoie să existe producţie de pompe în România. Fabrica trebuie să continue să existe, fie şi pentru a asigura mentenanţa pentru pompele deja aflate în funcţiune în ţară”, a declarat preşedintele AVAS, Adrian Volintiru.

La niciuna dintre cele cinci sesiuni de licitaţii ţinute până în prezent nu s-a găsit un investitor interesat să depună garanţia de participare de 13% (circa 4 milioane de euro), deşi au fost mai mulţi care au cumpărat caietul de sarcini. Potrivit unui director al Aversa, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, singurii care ar fi fost dispuşi să achite suma cerută de stat ar fi fost dezvoltatorii imobiliari: sud-africanii de la NEPI şi divizia imobiliară a IKEA. “Însă ei nu se califică condiţiilor din caietul de sarcini, pentru că nu doresc să menţină producţia de pompe la Aversa, ci doar să pună mâna pe teren. Industriaşii români nu au putere financiară, poate ar trebui să se asocieze mai mulţi între ei pentru a a putea oferta”, a precizat sursa citată. Potrivit directorului, marea temere în cadrul fabricii este că un grup imobiliar ar putea împinge în faţă o companie străină mică cu obiect de activitate similar Aversa ca să câştige licitaţia. „Pe metoda “iepurelui”. Doar terenul îi interesează”, spune directorul.

Industriaşii români ar vrea, dar e prea scump

Dintre grupurile industriale româneşti au mai existat discuţii cu General Turbo şi Romelectro, însă fără niciun rezultat concret.
Volintiru arată că industriaşii români ar fi interesaţi de Aversa, însă nu în condiţiile actuale. „Au făcut notificări scrise în care au specificat punctual ce îi deranjează. Astfel, garanţia de participare de 13% li se pare prea mare, scrisoarea de garanţie bancară pe întreaga sumă de plată li se pare prea de neacceptat, vom vedea cum putea lămuri aceste incovenienţe în următoarea adunare a creditorilor”, spune preşedintele AVAS.

Chiar daca se va găsi un investitor care să continue producţia de pompe sau nu, fabrica nu mai poate rămâne pe actualul teren situat lângă Obor, la 10 minute de centrul Bucureştiului. Chiar şi în caietul de sarcini se prevede că viitorul proprietar va trebui să o mute la marginea oraşului, pentru că nu mai are autorizaţie de funcţionare în actuala locaţie decât până în decembrie 2014. Practic, proprietarul ar dispune şi de mijloacele de producţie, tehnologia şi brevetele Aversa, dar şi de terenul de 10 hectare aflate într-o zonă valoroasă din punct de vedere imobiliar. Acest teren este însă obiect de litigiu într-un proces în care mai multe persoane fizice şi juridice îl revendică.

Licitaţiile pentru vânzarea activelor Aversa au fost organizate de lichidatorul judiciar Rominsolv.

Unde sunt pompele de la Aversa

În prezent, Aversa are închiriate hale, utilaje şi personal către Industrialexport, o firmă din grupul Romenergo care fabrică pompe pentru ecluzele de la Agigea şi Basarab de pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. În schimb, primeşte 10% din tot ceea ce vinde compania. Romenergo nu şi-a exprimat intenţia de a cumpăra Aversa.

Fabrica de pompe bucureşteană este fabricantul a 98% din toate pompele existente în ţară. Este şi unic furnizor pentru pompele de răcire de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Aversa a fost înfiinţată în 1882 de un neamţ  stabilit în Romania care a înfiinţat un mic atelier de forjă pe un teren situat în fostul ”Câmp al Moşilor” din ”Gura Oborului”.

La începutul celui de-al doilea război mondial fabrica este ocupată de armată şi îşi schimbă profilul în fabricarea armamentului. Se produc piese pentru mitraliere, branduri, se toarnă corpuri de bombe, se execută bucătării mici de campanie.

În anul 1945, Adunarea Generala a Acţionarilor hotărăşte ca vechea fabrică sa se repoziţioneze. Frecventele incendii care bantuie Bucurestiul în anii 1945-1946 se constituie într-o oportunitate pentru acţionari, care sesizeaza nevoia din piaţă şi încep fabricarea unor pompe de stins incendii.
Până anul trecut, la declararea falimentului, Aversa era unul din cei mai importanţi producători de pompe din centrul şi estul Europei.