Ponderea importurilor de petrol rusesc în Cehia a crescut în prima jumătate a anului, în ciuda eforturilor Pragăi de a micșora această dependență

Ponderea petrolului rusesc în importurile de petrol ale Cehiei a crescut în prima jumătate a acestui an, a informat luni compania MERO, operatorul reţelei de conducte petroliere din Cehia, în pofida planului autorităţilor de la Praga de a nu mai depinde de livrările de ţiţei rusesc, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 sept. 2023, 17:20
Ponderea importurilor de petrol rusesc în Cehia a crescut în prima jumătate a anului, în ciuda eforturilor Pragăi de a micșora această dependență

Potrivit MERO, petrolul rusesc a reprezentat 65% din importurile totale de petrol ale Cehiei în prima jumătate a acestui an, faţă de 56% în întregul an 2022 şi 49% în 2021.

Cehia importă petrol prin oleoductul Drujba via Ucraina, precum şi prin conducta IKL care face legătură cu oleoductul TAL din Germania.

„Ponderea importurilor de petrol din Rusia (via conducta Drujba) versus importurile din alte ţări (via conducta IKL) a fost de 65,35% în prima jumătate a anului”, a informat MERO.

Principalul client al MERO este compania de rafinare ORLEN Unipetrol, o divizie a grupului polonez PKN ORLEN, care operează cele două rafinării din Cehia, amplasate la Litvinov şi Kralupy.

Cehia poate importa petrol rusesc prin conducte, graţie unei excepţii de la sancţiunile introduse la finele anului trecut de Uniunea Europeană, pentru că această ţară nu poate să îşi acopere în prezent totalitatea necesarului său de şapte milioane de tone de petrol pe an din rute alternative prin conductele IKL şi TAL.

Compania de stat MERO a început lucrările la extinderea capacităţii de transport a oleoductului TAL, care ar urma să permită Cehiei să renunţe complet la livrările de petrol rusesc, începând de la mijlocul intervalului 2024/2025.

Compania de rafinare ORLEN Unipetrol nu a dorit să comenteze informaţiile referitoare la creşterea ponderii petrolului rusesc în importuri, dar a precizat că operează în conformitate cu toate reglementările. De asemenea, ORLEN Unipetrol a informat că pregăteşte rafinăria sa de la Litvinov, care are o capacitate anuală de procesare de 5,4 milioane de tone de ţiţei şi în prezent funcţionează pe bază de petrol rusesc, să facă trecerea la alte tipuri de ţiţei şi această tranziţie ar urma să se finalizeze în acelaşi moment în care se va termina şi modernizarea conductei TAL

„În luna octombrie vom derula teste timp de o lună la rafinăria Litvinov, perioadă în care vom testa o tehnologie de producţie care vizează procesarea de ţiţei non-rusesc”, a informat ORLEN Unipetrol, adăugând că va folosi diferite tipuri de ţiţei din Orientul Mijociu, America de Sud şi Marea Nordului.

Cehia are nevoie de aproximativ 7-8 milioane de tone de petrol anual, necesar care până acum a fost împărţit între livrările care au venit prin TAL şi cele prin conducta Drujba, care porneşte din Rusia.

Guvernul ceh vrea să elimine complet dependenţa de petrolul rusesc în următorii ani şi astfel să pună capăt excepţiei de care beneficiază de la embargoul introdus anul trecut de Uniunea Europeană, cu privire la importurile de petrol din Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...