Ponta a discutat cu miniştrii Finanţelor, Sănătăţii şi Muncii despre salariile din Sănătate. Primele majorări, în octombrie

Economica.net
18 08. 2015
victor_ponta_gov_36730300

Sursele citate au susţinut că procentul cu care ar urma să fie majorate salariile din sistemul de sănătate va fi precizat în funcţie de calculele financiare privind impactul bugetar al măsurii.

Totodată, potrivit aceloraşi surse, ministrul Sănătăţii urmează să continue discuţiile cu sindicatele din domeniu pe tema majorărilor salariale, cel mai probabil, o astfel de întâlnire urmând să aibă loc chiar în cursul zilei de marţi.

Primele majorări, în octombrie

În luna octombrie vor avea loc majorări salariale în sistemul sanitar, însă un procent clar în această privinţă nu poate fi încă specificat, au declarat marţi pentru AGERPRES reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii (MS).

Potrivit acestora, discuţiile privind salarizarea medicilor au continuat şi în această dimineaţă la Ministerul Sănătăţii, ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu având discuţii cu reprezentanţi ai Colegiului Medicilor şi cei ai medicilor rezidenţi.