Ponta a primit o delegaţie a consorţiului format din ExxonMobil şi OMV Petrom

Premierul Victor Ponta a primit miercuri, la Palatul Victoria, o delegaţie a consorţiului format din ExxonMobil şi OMV Petrom pentru a discuta despre evoluţia proiectelor de explorare a resurselor de gaze naturale din Marea Neagră, informează un comunicat al Biroului de presă al Guvernului transmis Agerpres.
Economica.net - mie, 02 sept. 2015, 14:40
Ponta a primit o delegaţie a consorţiului format din ExxonMobil şi OMV Petrom

Potrivit sursei citate, întrevederea a avut loc în contextul vizitei în România a vicepreşedintelui ExxonMobil Exploration Company, Michael Cousins şi a vicepreşedintelui pentru operaţiunile din Europa, Tristan Aspray.

‘Reprezentanţii consorţiului au prezentat progresele obţinute în ultimele luni în operaţiunile din zona adâncă a perimetrului Neptun şi au reconfirmat interesul pentru continuarea investiţiilor în conformitate cu programul de lucrări asumat. Primul ministru s-a interesat de stadiul cooperării dintre consorţiu şi compania Transgaz pentru realizarea investiţiilor şi asigurarea preluării, în perspectivă, în sistemul naţional de transport din România, a hidrocarburilor ce vor fi exploatate în perimetrele din Marea Neagră. De asemenea, reprezentanţii consorţiului s-au interesat de evoluţiile în privinţa cadrului de reglementare din sectorul petrol şi gaze şi au apreciat preocuparea Guvernului României pentru încurajarea investiţiilor sustenabile în acest sector strategic,” se arată în comunicatul Executivului.

În context, premierul a reafirmat atenţia specială pe care o acordă succesului operaţiunilor de explorare şi exploatare a resurselor energetice din Marea Neagră, astfel încât în viitor acestea să poată consolida securitatea energetică a României şi în plan regional.

Oficialii celor două companii s-au întâlnit miercuri şi cu preşedintele Klaus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,81% în primele patru luni din 2025
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,81% în primele patru luni din 2025
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,81% în primele patru luni din 2025, până la 17.253, faţă de 16.153 în perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional......
Maxime de până la 33 de grade Celsius în București. Cod portocaliu de caniculă în vestul ţării
Maxime de până la 33 de grade Celsius în București. Cod portocaliu de caniculă în vestul ţării
Vremea va fi călduroasă în București duminică şi luni, temperatura maximă ajungând şi la 33 de grade. 10 judeţe ...
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF) arată că arieratele bugetului general consolidat au crescut cu ...
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea taxelor
11 organizații ale mediului de afaceri, îngrijorate că dezbaterea privind redresarea economică se concentrează pe creșterea ...
În contextul dezbaterilor privind măsurile de redresare economică și corectare a deficitului bugetar, 11 asociații și ...