Ponta: Acciza la carburanţi creşte din aprilie, dar nu apare în scrisoarea cu FMI. Băsescu va semna

Acciza de 7 eurocenţi va fi introdusă din aprilie la benzină şi motorină, iar preşedintele Traian Băsescu va semna documentele pentru ca acordul cu FMI să redevină operaţional, deoarece memorandumul nu va include această măsură, a declarat premierul Victor Ponta.
Economica.net - lun, 03 feb. 2014, 17:09
Ponta: Acciza la carburanţi creşte din aprilie, dar nu apare în scrisoarea cu FMI. Băsescu va semna

„Dacă preşedintele semnează nu mai e nevoie să facem compromisuri”, a spus Ponta, întrebat de ce nu se mai amână acciza la motorină cu încă trei luni, aşa cum se discuta în urmă cu o săptămână.

El a adăugat că nu a discutat cu preşedintele, dar că se bazează inclusiv pe declaraţiile anterioare în acest sens ale acestuia.

Declaraţia premierului Ponta este în acord cu informaţia transmisă, duminică, de MEDIAFAX.

Astfel, surse oficiale au declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX că preşedintele Traian Băsescu va semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi la benzină nu va fi specificată în document.

„Fondul este flexibil şi insistă doar pe acoperirea deficitului creat prin amânarea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi. Nici măcar modul de compensare nu va fi detaliat în scrisoare, dar este evident că până la mijlocul anului se vor face economii de cheltuieli la unele ministere. După cum era de aşteptat, cele mai importante reduceri o să fie operate acolo unde s-au dat cei mai mulţi bani. Dacă la mijlocul anului veniturile se vor ridica la nivelul programat, atunci rectificarea nu va consfinţii o reducere de cheltuieli la aceste ministere”, au explicat, duminică, pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Premierul Victor Ponta a confirmat luni că în funcţie de încasările din primesocle şase luni, se vor aplica reduceri de cheltuieli la unele ministere la prima rectificare din acest an.

La sfârşitul anului trecut, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant şi după ce transporatorii au anunţat că această creştere va fi inclusă în preţul motorinei, pe care o folosesc drept carburant, premierul Ponta a anunţat că negociază cu FMI şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

Ulterior, după o discuţie cu preşedintele Băsescu, premierul a anunţat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei şi la benzină, nu doar la motorină, iar şeful statului a precizat că în aceste condiţii poate promulga bugetul pe acest an.

Marţi, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă.

El a adăugat că este dreptul preşedintelui să decidă dacă, în aceste condiţii, nu va semna din nou memorandumul cu FMI.

Preşedintele Traian Băsescu afirmase, la întâlnirea cu delegaţia FMI, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.

Guvernul vrea ca board-ul FMI să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...