Ponta: Acordul de parteneriat cu CE, mult mai bun decât forma iniţială, va fi îmbunătăţit în vederea semnării
‘Foarte simplu. Îndreptăm tot ceea ce avem de negociat cu Comisia Europeană. Toate ţările primesc observaţii pe Acordul de parteneriat. Sunt convins că, chiar dacă dumneavoastră nu m-aţi întrebat, tot Comisia Europeană a remarcat că este un acord mult mai bun decât forma iniţială. Asta înseamnă că-l îmbunătăţim şi apoi îl semnăm’, a declarat premierul joi, la ieşirea de la evenimentul organizat de Ambasada daneză la Bucureşti cu ocazia sărbătoririi Zilei Constituţiei Regatului Danemarcei.
Ponta a răspuns astfel unei întrebări privitoare la observaţiile Comisiei Europene la Acordul de parteneriat cu România care critică Masterplanul pe transporturi şi neintroducerea strategiei anticorupţie.