Ponta: Acordurile pentru exporturile de produse alimentare către China au fost semnate. E nevoie de promovare
‘Practic s-au semnat acordurile prin care se deblochează după mulţi ani piaţa chineză pentru exporturile de produse alimentare. E vorba de carnea de porc, este vorba despre importurile de carne de vită şi de vite vii – că am văzut că e o problemă că exportăm animale româneşti; nu e nicio problemă, e foarte bine, cât mai multe. Slavă Domnului că România produce suficient de mult! Şi o piaţă ca acea a Chinei e o piaţă cu un potenţial nesfârşit. Nu o să putem noi niciodată să producem atâtea alimente câte poate consuma un oraş mare sau o regiune din China. Acestea sunt semnate. Acum, evident, firmele private, pentru că nu e vorba mai departe de contracte guvernamentale. Însă autorităţile de specialitate din cele două ţări, ANSVSA de la noi şi autoritatea omoloagă din China, au făcut toate procedurile şi acum companiile noastre private au în mod legal deschisă piaţa’, a declarat premierul.
Victor Ponta a adăugat că, de altfel, exporturile româneşti de vin în China au crescut foarte mult în ultima perioadă.
‘Şi, pentru anul viitor, trebuie să imaginăm şi o anumită campanie de promovare a produselor noastre, pentru că toată lumea vrea acum să vândă în China, vă daţi seama! Cine nu vrea sa exporte în China? Dacă nu facem şi o promovare a produselor româneşti, care altfel sunt competitive atât calitativ, cât şi ca preţ, s-ar putea să nu avem suficiente rezultate. Însă cadrul legal l-am făcut, acordurile le-am semnat şi acum e vorba de firmele româneşti care să se mişte cât mai repede’, a mai declarat premierul.