‘Alocăm prin această rectificare toate sumele care s-au pierdut la buget pentru anumite autorităţi locale. (…) Alocăm toţi aceşti bani şi pentru investiţiile locale, în total 1,3 miliarde de lei’, a precizat premierul.
Acesta a mai spus că la rectificare se alocă toţi banii necesari în Educaţie, pentru plata titlurilor executorii atât în zona preuniversitară cât şi în cea universitară. ‘Vreau să îi asigur pe toţi profesorii din preuniversitar: aveţi banii în buget, da! În aşa fel încât să fie la zi cu ceea au câştigat în instanţă’, a mai spus premierul.
Victor Ponta a subliniat că ‘la Sănătate nu se taie, ci se dă’, precizând că s-au creat confuzii pentru că s-au mutat bani dintr-o parte în alta, dar la final a reieşit un plus de 478 de milioane de lei. În plus, ‘asigurăm pentru Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – UPU toţi banii pe care departamentul i-a cerut, în aşa fel încât să nu fie niciun fel de problemă nici de salarii, nici de cheltuieli’, a subliniat primul ministru.
De asemenea, la Ministerul Apărării Naţionale, bugetul se suplimentează cu 150 de milioane de lei şi 650 de milioane de lei credite de angajament, a mai spus Ponta, iar la Ministerul de Interne se alocă 500 de milioane de lei ‘pentru plata actualizată a drepturilor pentru toţi poliţiştii, pompierii, toţi angajaţii Ministerului’.
În plus, la Cultură se suplimentează bugetul şi se alocă posturi pentru Teatrul Naţional, iar la Culte se asigură banii pentru drepturile tuturor cultelor din România, a explicat primul ministru.