„Atât timp cât dialogul celor de la putere cu opoziţia s-a rezumat la 15 minute de consultări formale la Cotroceni, vina aparţine puterii. Eu sunt un om al dialogului, însă cu cei care pot purta un dialog. Însă decizia noastră politică de a nu participa la procedurile de învestire rămâne valabilă”, a mai spus Ponta, citat de Mediafax.
Ponta a spus că decizia politică a USL de a nu participa la procedurile parlamentare de învestire a noului Guvern rămâne neschimbată.
El a precizat însă că va fi prezent, joi, la şedinţa comună a Parlamentului, în care se va da votul de învestitură, pentru a explica poziţia USL şi a expune aşteptările opoziţiei de la noul guvern.
Ponta va fi prezent în plen împreună cu cei patru lideri ai grupurilor PSD şi PNL de la Camera Deputaţilor şi de la Senat.
Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu l-a sunat, marţi, pe preşedintele PSD Victor Ponta, pentru o întrevedere legată de formarea şi învestirea noului Guvern, acesta răspunzându-i că acceptă să discute cu el, dar decizia politică a USL, de a nu participa la votul de învestitură, nu se schimbă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din USL.