Ponta: Antonescu şi Zgonea m-au asigurat că bugetul va fi adoptat la începutul lunii decembrie

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că preşedinţii celor două Camere, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, l-au asigurat că proiectul de buget pe anul 2014 va fi adoptat de Parlament foarte rapid, respectiv la începutul lunii decembrie.
Economica.net - mie, 27 nov. 2013, 18:46
Ponta: Antonescu şi Zgonea m-au asigurat că bugetul va fi adoptat la începutul lunii decembrie

„Am discutat, atât cât am putut, cu domnul preşedinte Antonescu, cu domnul preşedinte Zgonea, m-au asigurat că foarte rapid, la începutul lunii decembrie, Parlamentul va adopta bugetul şi putem de la 1 ianuarie să aplicăm toate lucrurile bune”, a spus Ponta.

El a arătat că şi FMI aşteaptă un mesaj că lucrurile negociate vor fi puse în practică şi că România se va ţine de cuvânt.

„În plus, şi boardul FMI aşteaptă mesajul foarte clar că ceea ce am negociat cu ei ne ţinem de cuvânt şi e un mesaj de seriozitate pe care nu prea îl primeau îniante. Acum l-au primit şi în 2012 şi în 2013 şi e important pentru imaginea noastră în faţa partenerilor internaţionali”, a spus Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...