Ponta anunţă acordarea unei linii de creditare de un miliard de euro pe an timp de patru ani de la BM
‘În baza rezultatelor pe care România le-a obţinut şi a îndeplinirii condiţiilor prealabile, în boardul din 27 mai se va aproba noua strategie de parteneriat între Banca Mondială şi România, o strategie pe 4 ani, 2014-2017, care presupune acordarea unei linii de creditare de un miliard de euro anual pentru proiectele de dezvoltare din România. Este un împrumut în condiţiile cele mai favorabile posibile la nivel mondial. 18 ani, dobândă 3,5% (…) sunt condiţiile pe care le o obţine o ţară cu un rating extrem de ridicat’, a spus Ponta, la finalul unei întrevederi cu Laura Tuck, vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală a Băncii Mondiale.
Premierul a precizat că sumele vor fi folosite în special pe trei domenii – sănătate, educaţie şi incluziune socială, dar şi pe proiectele pe energie pe care România le desfăşoară în această perioadă.
Victor Ponta a mai spus că a discutat cu Tusk şi despre programul finanţat de Banca Mondială şi care presupune un sprijin de 70 milioane euro pentru îmbunătăţirea capacităţii de funcţionare a ANAF.
‘Am examinat împreună punerea în aplicare a unui proiect la care am lucrat aproape un an şi anume un ‘delivery unit’ la nivelul Cabinetului prim-ministrului. O unitate de implementare care are ca obiective fundamentale identificarea măsurilor pe care Guvernul trebuie să le ia în ceea ce priveşte îmbunătăţirea funcţionării administraţiei publice centrale, procedurile de achiziţii publice, proiectele de energie şi (…) strategia de combatere a şomajului în rândul tinerilor’, a adăugat Ponta.
Pe de altă parte, premierul a anunţat că România a intrat în mod oficial în cadrul Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare.
‘Este o asociaţie iniţiată la nivelul Băncii Mondiale din care fac parte multe ţări la care ne uitam de multe ori cu admiraţie sau chiar cu invidie. Prin participarea noastră, putem în acest moment să avem un cuvânt de spus, participarea este de 5 milioane de dolari, însă putem să avem un cuvânt de spus în ceea ce priveşte proiecte la nivel mondial de aproape 5 miliarde de dolari şi în mod direct am discutat cu această ocazie cu doamna vicepreşedinte Tack despre proiecte pe care Banca Mondială le desfăşoară în Republica Moldova, proiecte pe care România le susţine şi financiar prin expertiza pe care o avem în baza relaţiilor mai vechi desfăşurate cu această instituţie internaţională’, a explicat Ponta.