Ponta anunţă că a primit oficial scrisoarea privind deblocarea POSDRU

Guvernul a primit, luni, în mod oficial, scrisoarea privind deblocarea Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi aşteaptă să fie înştiinţat, săptămâna viitoare, despre deblocarea Programul Operaţional Regional, potrivit premierului Victor Ponta.
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 19:55
Ponta anunţă că a primit oficial scrisoarea privind deblocarea POSDRU

„Săptămâna trecută am primit oficial scrisoarea privind deblocarea Programului Operaţional pe Mediu. Astăzi, am primit oficial scrisoarea privind deblocarea POSDRU, program accesat în special de către universităţi şi organizaţii neguvernamentale. Săptămâna viitoare primim deblocarea pentru Programul Operaţional Regional „, a anunţat Ponta, luni seara.

Luni dimineaţa, premierul a declarat că aşteaptă, în aceste zile, rezultatele oficiale legate de deblocarea POSDRU, după ce a primit vestea oficială referitoare la deblocarea Programului Operaţional Sectorial pe Mediu.

Comisia Europeană a decis, miercuri, reluarea plăţilor către România pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu, blocate din luna iulie 2012, a informat Reprezentanţa CE în România. Astfel, vor putea fi procesate cererile de rambursare a sumelor cheltuite în cadrul proiectelor asociate Programului Operaţional Sectorial de Mediu.

Premierul Victor Ponta declara recent că, prin acceptarea corecţiilor financiare şi îndreptarea neregulilor constatate în perioada 2009-2011, în luna decembrie pot fi reluate rambursările pentru POSDRU, precum şi pentru programele de Dezvoltare Regională şi Mediu.  În 14 noiembrie, Ministrul Afacerilor Europene a prezentat Guvernului propunerile de corecţii avansate de Comisia Europeană ca o condiţie pentru reluarea plăţilor în cadrul programelor operaţionale finanţate din fonduri structurale şi de coeziune.

Pentru POS Mediu, propunerea Comisiei constă într-o corecţie forfetară de 10% pentru toate contractele a căror procedură de achiziţie publică a fost lansată înainte de 1 octombrie 2011.

 

Te-ar mai putea interesa și
Unilever va garanta cel puțin trei ani condițiile de angajare ale personalului său de la divizia de înghețată din Europa
Unilever va garanta cel puțin trei ani condițiile de angajare ale personalului său de la divizia de înghețată din Europa
Producătorul de bunuri de larg consum Unilever a fost de acord să garanteze cel puţin trei ani condiţiile de angajare ale personalului de la divizia sa de îngheţată, în Europa Continentală......
FMI: Tensiunile comerciale generate de SUA vor afecta anul viitor ritmul de creștere al economiei britanice
FMI: Tensiunile comerciale generate de SUA vor afecta anul viitor ritmul de creștere al economiei britanice
Tensiunile comerciale provocate de planurile SUA privind taxele vamale vor afecta anul viitor ritmul de creştere al economiei ...
Anunț de ultimă oră! Deficitul e aproape de 3%. Ținta stabilită cu CE a devenit imposibil de atins, dar e mai bine decât anul trecut
Anunț de ultimă oră! Deficitul e aproape de 3%. Ținta stabilită cu CE a devenit imposibil de atins, dar e mai bine decât ...
Deficitul bugetar a atins aproape 3% în primele 4 luni ale acestui an, iar țina asumată în fața CE, de 7% pe tot anul, ...
Bruxelles-ul lovește și mai tare producătorii de petrol și gaze din România, de la care așteaptă să elibereze continentul de gazul rusesc. A crescut cota obligatorie de stocare a CO2, costurile sunt de miliarde de euro
Bruxelles-ul lovește și mai tare producătorii de petrol și gaze din România, de la care așteaptă să elibereze continentul ...
Petrom și Romgaz, cei doi producători de petrol și gaze ai României, vor fi obligați ca, la nivelul anului 2030, să ...