Ponta a anunţat demiterea conducerii ANSVSA

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA) va avea o altă conducere, a anunţat premierul Victor Ponta. Instituţia este condusă în prezent de Mihai Ţurcanu, sprijinit de PNL.
Economica.net - mie, 13 mart. 2013, 11:48
Ponta a anunţat demiterea conducerii ANSVSA

„Urmăresc cu foate mare preocupare- şi ministrul Agriculturii, de asemenea – toate semnalele pe care le primim referitoare la siguranţa alimentară, la procedurile sanitar-veterinare. Cred că este un domeniul extrem de important şi sensibil. Pe de-o parte, în ultima lună şi jumătate, ANSVSA, declanşând controale, a călcat pe un muşuroi extrem de mare de interese şi de nereguli, şi e bine că se constată şi se iau măsuri şi voi susţine în totalitate cele mai radicale măsuri împotriva celor care nu respectă standardele. Pe de altă parte, riscăm să cădem într-o panică naţională şi europeană şi să constatăm că nimic nu mai putem să mai consumăm. E vorba de mesajul dat către populaţie şi interesul nostru economic legat de producători. Au scăpat anul trecut de secetă, iar anul acesta este panica descoperirilor. Din acest motiv, am avut o discuţie cu ministrul Agriculturii, cu preşedintele ANSVSA, şi vom lua astăzi măsuri de reorganizare a conducerii ANSVSA”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

El a apreciat că prin aceste măsuri va fi asigurată o comunicare mai bună şi eficientă, precum şi proceduri mai clare.

„O să avem o altă conducere la ANSVSA”, a adăugat Ponta, arătând că este important să se arate că există un sistem care funcţionează perfect.

Reprezentanţi ai agcicultorilor şi industriei alimentare l-au criticat pe şeful ANSVSA pentru „lipsă de profesionalism”, după scandalul laptelui infestat.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că nu poate aprecia competenţa pentru funcţia de şef al ANSVSA a lui Mihai Ţurcanu, însă a admis că în cazul acestuia a fost o problemă de comunicare, important fiind să fie date asigurările necesare pentru consumatori în scandalul laptelui

El a răspuns astfel întrebat de jurnalişti dacă are în vedere demiterea şefului ANSVSA.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu este mulţumit de prestaţia preşedintelui ANSVSA, el arătând că nu poate lua măsuri în mod direct, dar că a discutat deja cu ministrul Agriculturii pentru a verifica ce a mers bine şi ce nu în funcţionarea instituţiei.

El a precizat că aşteaptă informarea în acest sens.

ANSVSA a anunţat, luni, că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...