Ponta: BPN a reconfirmat în unanimitate decizia de excludere a lui Geoană din PSD

Economica.net
14 11. 2011

Liderul social-democrat Victor Ponta a precizat că în şedinţa BPN de luni a fost reconfirmat votul dat săptămâna trecută în cazul Geoană şi l-a acuzat pe senator de faptul că nu şi-a făcut datoria faţă de partid şi s-a folosit de funcţia de la Senat în interes personal, fapt ce a adus grave prejudicii de imagine partidului.

Ponta a spus că reconfirmarea deciziei de a-l înlocui pe Geoană de la preşedinţia Senatului, precum şi votul unanim ca recomandarea de excludere a acestuia din PSD să fie supusă dezbaterii Comitetului Executiv, arată că PSD s-a desprins de trecut. „În acest moment, în PSD nu mai decid nici Vîntu, nici Guşă, nici UNPR”, a adăugat liderul PSD.

Ponta l-a criticat pe Geoană pentru atitudinea de duminică de la sediul PSD unde a avut loc şedinţa Comisiei de Integritate, când „s-a victimizat”, şi i-a reproşat preşedintelui Senatului că „nu a reuşit nici acum să accepte înfrângerea de la alegerile prezidenţiale din 2009 şi pe cea de la congres din 2010”.

Preşedintele PSD a mai precizat că şefia Senatului a fost câştigată prin votul senatorilor PSD şi că alături de cei din USL vor încerca să recâştige şefia Camerei Superioare a Parlamentului.

„Dacă mai are un pic de respect pentru partidul care i-a oferit atât de multe, Geoană ar trebui sa ne sprijine şi să nu mai deturneze agenda publică de la problemele reale ale Românie, precum bugetul de stat”, spune Ponta.

Ponta a mai afirmat că USL are ca obiectiv răsturnarea regimului Băsescu-Boc, iar funcţia de conducere a Senatului poate fi utilă celor de la putere pentru a asigura un scut pentru Băsescu în cazul unei cereri de suspendare.

Înaintea şedinei de luni a BPN, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, aprecia, răspunzând unei întrebări, că Mircea Geoană ar trebui să rămână şi în partid şi la Senat.