Ponta: Bugetul pe 2013 trebuie să fie gata până pe 7 ianuarie

Economica.net
27 12. 2012
ponta_ecomagazin_ro_19332600_39071700_71251500

„Joi, pe 3 ianuarie, ne revedem în prima şedinţă de Guvern pe anul 2013 pregătiţi pentru buget, pentru FMI. Practic, după şedinţa de Guvern, toată lumea lucrează tot weekend-ul, stă şi lucrează până joia următoare, sper ca Finanţele şi cei care lucrează la buget să fie foarte avansaţi şi asta înseamnă că până când vine delegaţia FMI toată lumea lucrează să avem bugetul pregătit pentru data de 7 ianuarie”, a precizat premierul.

El a adăugat că atunci când va sosi delegaţia FMI trebuie ca toţi miniştrii să aibă pregătit bugetul pentru 2013 şi să fie pregătiţi pentru discuţiile pe care le vor avea cu partenerii internaţionali şi la dezbaterile din Parlament.

„În mod normal pe 14 ianuarie măcar comisiile de specialitate, Comisiile de buget- finanţe vin la serviciu şi apoi vom discuta bugetul în fiecare comisie în parte”, a încheiat Ponta.