Ponta către Fenechiu: Când ai protestatari, întreabă-i dacă nu iau milioane pe consultanţă la metrou

Premierul Victor Ponta i-a recomandat ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, că atunci când la el vin "diverşi oameni" să protesteze să-i întrebe dacă nu cumva sunt acţionari chiar la o firmă care a câştigat, în patru ani, aproximativ 600 milioane lei pentru servicii de consultanţă la metrou.
Economica.net - mie, 13 mart. 2013, 13:25
Ponta către Fenechiu: Când ai protestatari, întreabă-i dacă nu iau milioane pe consultanţă la metrou

„Un singur lucru vreau doar să vă spun, ca să înţelegeţi de unde-s nemulţumirile. Domnul ministru Fenechiu, în premieră vă zic, ca să ştiţi de ce vă ceartă sindicaliştii, presa şi toţi ceilalţi. Păi, ia să vă anunţ! În perioada 2007-2009, o societate privată care are 250 de acţionari, privatizată prin MEBO (trecerea mijloacelor de producție ale unității din proprietatea statului în cea a muncitorilor, cu drept de preempţiune la cumpărarea acțiunilor-n.r.), a încheiat contracte de 245 milioane lei pentru efectuarea de studii, servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru lucrări de specialitate la metrou. În perioada 2009-2011,că era criză, aceeaşi societate a încheiat contracte de 339 milioane lei, deci aproape 100 milioane euro, tot pentru efectuarea de studii pentru dezvoltarea şi modernizarea reţelei de metrou”, a spus premierul, în şedinţa de guvern.

El a precizat că aceste informaţii sunt conţinute într-o notă primită de la Corpul său de Control.

„La metrou e mult mai profitabil să faci studii şi consultanţă decât să faci vreo linie de metrou. Domnul ministru, o să vă dau nota de la corpul de control (…) şi, când mai vin să protesteze diverşi oameni, întrebaţi dacă nu sunt acţionari la firma asta care face consultanţă. Deci, ajunge, asta e ideea. S-a trăit bine pe bani de la Guvern. O să facem metroul, dar nu-i îmbogăţim pe mulţi alţii care nu fac metroul, dar apar prin presă să ne spună cum trebuie să facem metroul. E un mesaj pe care vreau să-l dau pentru multe alte afaceri de acest gen”, a mai spus premierul.

În opinia lui Ponta, nemulţumirile apărute la metrou în ultima perioadă au legătură cu faptul că noul director nu mai doreşte prelungirea contractelor de servicii cu firma respectivă.

El a cerut tuturor miniştrilor să-l informeze dacă întâlnesc situaţii similare în instituţiile pe care le coordonează.

La finalul prezentării situaţiei de la metrou, ministrului Transporturilor s-a ridicat de la locul său aflat la masa de şedinţă a Guvernului şi s-a dus la primul-ministru pentru a primi documentul.

„Ai văzut, Relu?”, l-a întrebat Ponta pe Fenechiu, moment în care cei doi răsfoiau nota emisă de Corpul de Control.

În urmă cu o săptămână, sindicaliştii de la metrou, conduşi de preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi, au protestat acuzând lipsa de dialog a autorităţilor, poziţia inflexibilă a conducerilor Ministerului Transporturilor şi Metrorex faţă de negocierea Contractului colectiv de muncă, care expiră pe data de 31 martie, precum şi neclarificarea situaţiei angajaţilor în condiţiile trecerii Metrorex în subordinea Primăriei Capitalei.

Ei au atenţionat Guvernul că de la 1 aprilie ar putea opri activitatea.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ar trebuie să evite creşterile de taxe şi impozite, iar acesta este......
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții, potrivit unui comunicat ...
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de ...
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife ...