Ponta, către investitori: România nu poate fi El Dorado pentru toată lumea. Avem cea mai mică taxare
O să mă văd cu dânşii, să-i conving”, a replicat Ponta.El a spus că taxa pe construcţiile speciale, criticată de Consiliul Investitorilor Străini, este aplicată în toată Europa.
„Aşa e în toată Europa. Noi nu putem fi aici El Dorado pentru toată lumea. Dacă aşa se face în toată Europa? E vreo taxă care nu există în America sau în Europa? Avem cea mai mică taxare, cu excepţia Bulgariei. Iertaţi-mă, dar noi avem o responsabilitate faţă de cetăţenii acestei ţări. Ce să fac? Să le tai pensiile şi salariile? Să închid spitalele în continuare, cum s-a făcut în 2010? Cred că e greşit”, a spus Ponta.
El a precizat că atât Consiliul Investitorilor Străini, cât şi Camera de Comerţ Româno-Americană au pledat pentru ca România să aibă un acord cu FMI şi Comisia Europeană.
„Aceste măsuri le-am negociat în primul şi în primul rând cu Comisia Europeană şi FMI. Bănuiesc că tot Consiliul Investitorilor Străini şi AmCham au spus că e bine să avem un acord cu Comisia Europeană şi FMI. Deci, nu se poate şi cu bască şi fără bască. E greu”, a mai spus premierul.
Introducerea unui impozit pe construcţiile speciale din sectoarele energie, telecomunicaţii, utilităţi, transport şi infrastructură va afecta plătitorul direct, dar şi consumatorul final, şi de asemenea, ar putea duce la eşecul privatizărilor, apreciază Consiliul Investitorilor Străini (FIC).
„FIC atrage atenţia asupra efectelor negative generate de unele măsuri fiscale anunţate de oficialii Ministerului Finaţelor Publice în ceea ce priveşte introducerea unui impozit asupra construcţiilor speciale din sectoarele energie, telecomunicaţii, utilităţi, transport şi infrastructură, dar şi din restul sectoarelor care deţin astfel de construcţii speciale. Suntem îngrijoraţi în special deoarece nu am fost consultaţi şi deoarece nu a fost prezentatată o analiză de impact a consecinţelor acestui impozit, care va afecta nu numai plătitorul direct, dar se va răsfrange indirect, prin preţ, şi asupra consumatorului final al produselor industriilor menţionate”, se arată într-un comunicat al FIC.
Membrii Consiliului semnalează că lipsa de consultare în ceea ce priveşte adoptarea unor noi taxe va conduce în mod cert la menţinerea opiniei conform căreia mediul fiscal românesc este dominat de o lipsă acută de predictibilitate atât de necesară proceselor de planificare investiţională pe termen mediu şi lung, generând mai departe o reconsiderare a poziţiei pe piaţa autohtonă din partea investitorilor, în sensul redirecţionării investiţiilor prezente şi viitoare în jurisdicţii care oferă o anumită stabilitate fiscală, cel puţin pe termen scurt şi mediu.
„Mai mult, semnalele negative în ceea ce priveşte instabilitatea fiscală pot afecta într-un mod nedorit procesele de privatizare şi/sau listare la bursă a companiilor de stat, iniţiate de către Guvern, prin reducerea beneficiilor obţinute de către statul român, blocarea sau chiar eşecul proceselor în sine. Dorim să atragem atenţia că absenţa totală a procesului consultativ şi posibila implementare în forma actuală a impozitului pe construcţii speciale vor genera un efect de bumerang cu impact devastator asupra credibilităţii procesului politic decizional”, se spune în comunicat.
Reprezentanţii investitorilor consideră, totodată, că impactul bugetar pozitiv de aproximativ 100 milioane euro estimat de autorităţi în urma implementării impozitului pentru construcţiile speciale va fi cu mult depăşit de povara fiscală reală generată de introducerea acestui impozit asupra companiilor care deţin astfel de construcţii speciale.
„Deşi întelegem nevoia de acoperire a deficitului bugetar, reamintim autorităţilor că ar trebui să se concentreze pe întărirea aparatului de control, şi în ceea ce priveşte colectarea veniturilor la buget din diverse surse să cadă în responsabilitatea contribuabililor care susţin deja bugetul şi care vor fi sufocaţi de impunerea suplimentară anunţată în media de către autorităţi. Această măsură de introducere a impozitului asupra construcţiilor speciale, corelată cu creşterea accizelor la combustibili şi creşterea cu 25% a redevenţelor pentru resurse minerale, cu excepţia celor de petrol şi gaze, va avea un impact major asupra anumitor sectoare economice direct productive”, adaugă sursa citată.
Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, companiile vor plăti un impozit pe construcţii speciale de 1,5% din valoarea construcţiei.
„Impozitul pe construcţii se calculeză prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidenţiată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcţiilor menţionate la art.2, din care se scade valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri, conform Titlului IX – Impozite şi taxe locale din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de către contribuabil sau proprietar, după caz”, se arată în proiect.
Impozitul va fi aplicat pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nuclearo – electrice, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare – descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine; ecluze şi ascensoare; baraje, jgheaburi pentru piscicultură, infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulaţie, marcaje, etc), linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii (stâlpi, circuite, cabluri, traverse, console), platforme, turnuri şi piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobilă, radio, tv, lacuri artificiale de acumulare, construcţii pentru transportul energiei electrice, canale de irigaţii.
FIC este una dintre cele mai importante asociaţii de investitori străini din România. În prezent FIC numără 119 de companii multinaţionale membre ale căror investiţii cumulate reprezintă aproape două treimi din totalul investiţiilor străine directe realizate până în prezent în România din 1990.