Ponta, către MRU: Fiţi premier, nu ajutorul preşedintelui, aţi pierdut în 2007 din cauza lui VIDEO
În discursul din plenul Parlamentului, Ponta a citat un articol din Financial Times, în care scria că problemele „vicleanului” Traian Băsescu nu se rezolvă prin instalarea noului Guvern.
„Cred că este un avertisment serios şi cred că în 2007 aţi pierdut funcţia de ministru de Externe tot în urma unei gestionări defectuoase a relaţiei cu preşedintele Traian Băsescu. Obligaţia mea şi a dumneavoastră este de a privi spre viitor. Preşedintele Traian Băsescu este un om al trecutului, un om care îşi va încheia mandatul. Noi avem datoria să facem altă politică. Îmi doresc să avem cu adevărat un prim-ministru, nu un preşedinte-premier”, a spus Ponta.
Liderul PSD i-a mai spus lui Mihai Răzvan Ungureanu să fie un adevărat prim-ministru, el ilustrând cu un citat din 2004, când Traian Băsescu spunea că Adrian Năstase este „cârpa” lui Ion Iliescu.
„Este clar că nu mai avem un premier. Premierul de la Cotroceni deţine controlul absolut, pentru prima dată încerc un sentiment de milă pentru primul-ministru, care nu mai reprezintă decât o cârpă, preşul de şters picioarele al preşedintelui. Dacă ar avea cât de puţină demnitate, ar demisiona, dar aţi văzut dumneavoastră o cârpă demnă?”
„Nu voi folosi o abordare atât de agresivă, nu am folosit-o nici faţă de Emil Boc. Îmi doresc să vă faceţi datoria ca prim-ministru, îmi doresc să înţelegeţi că sunteţi premierul Guvernului, şi nu un ajutor al preşedintelui”, s-a adresat Ponta lui Mihai Răzvan Ungureanu.