Ponta, către Ungureanu: Lăsaţi UMF în pace, nu aceasta este prioritatea României acum

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a trimis, miercuri, o scrisoare deschisă premierului Mihai Răzvan Ungureanu, în care îi cere acestuia ca, în loc să se ocupe de schimbările de la UMF Târgu Mureş, să se concentreze pe problemele reale ale ţării, relatează Mediafax. 
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 14:05

„Domnule premier, în actualul context, în care România are nevoie de răspunsuri urgente cu privire la probleme de maxim interes public (situaţia medicamentelor, preţurile la carburanţi şi la alimente, nevoia de măsuri de relansare economică şi de creare de noi locuri de muncă, combaterea evaziunii şi a corupţiei actualei administraţii etc.), tema schimbărilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş este total nepotrivită. Nu este, domnule premier, acest subiect o prioritate pentru România în acest moment! Românii văd astăzi cum dumneavoastră, ca premier, alături de UDMR şi de organizaţiile PDL din Transilvania, vorbiţi de lucruri din trecut şi promovaţi soluţii care continuă să învrăjbească cetăţenii între ei, pe criterii etnice, în loc să vă ocupaţi de problemele reale”, îi scrie Ponta lui Ungureanu.

„Trebuie să privim spre priorităţile autentice, spre viitor, spre soluţii europene şi să abandonăm formule care ne ţin pe loc şi care redeschid răni ale trecutului. Lăsaţi Universitatea în pace şi concentraţi-vă pe ceea ce aveţi, ca prim-ministru, de făcut în prezent. În loc să căutaţi mijloace prin care să satisfaceţi interese de partid locale, ar fi mai eficient pentru toată lumea să vă orientaţi energia şi eforturile către problemele care afectează în prezent milioane de români loviţi de criză”, adaugă liderul PSD.

El îi transmite lui Ungureanu că nu concentrându-se pe problemele politice interne ale coaliţiei ajută România.

„Dimpotrivă! Vă dau şi un exemplu care să vă arate că preocuparea actuală nu este una solidă din punct de vedere moral. Actualul ministru al Educaţiei, domnul Cătălin Baba, acum 10 ani, mai precis pe 1 februarie 2002, pe când era purtător de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai, susţinea în numele rectorilor clujeni că nu este de acord cu înfiinţarea facultăţilor în limba maghiară. Astăzi, dupa zece ani, la fel ca şi mentorul său, Emil Boc, şi-a schimbat radical punctul de vedere. Este o dovadă a lipsei de moralitate şi verticalitate după care funcţioneaza organizaţiile PDL din Transilvania”, mai scrie Ponta.

Victor Ponta face apel la Mihai Răzvan Ungureanu să lase în pace UMF Târgu-Mureş şi să îşi îndrepte energia spre lucrurile care nu funcţionează în România.

Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, însoţit de secretarul de stat Kiraly Andras, a ajuns, marţi seară, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, unde a participat la o discuţie cu reprezentanţi din conducerea universităţii, întâlnirea desfăşurându-se cu uşile închise.

Aproximativ o sută de studenţi ai UMF Târgu Mureş au început, marţi, în faţa sediului universităţii, strângerea de semnături în semn de protest faţă de „implicarea politicului” în activitatea instituţiei, ei cerând respectarea autonomiei universitare şi nesepararea învăţământului pe criterii etnice.

Studenţii s-au adunat în faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, având banderole albe şi albastre pe braţ, în semn de protest faţă de „implicarea politicului” în activitatea universitară. Acţiunea de protest a durat aproximativ o oră, la un moment dat, studenţii prezenţi în faţa Universităţii strigând „Uniţi ca naţiune – uniţi ca facultate”, „Jos politica din facultate” şi „Fără separare”.

Alegerile la UMF Târgu Mureş au avut loc săptămâna trecută şi erau programate să se desfăşoare în două tururi de scrutin, dar s-au încheiat după primul tur, ca urmare a întrunirii opţiunilor a peste două treimi din numărul celor cu drept de vot. Astfel, profesorul universitar doctor Leonard Azamfirei, care a deţinut funcţia de decan la Facultatea de Medicină, a fost ales rector al UMF.

Aceste alegeri trebuie validate de Ministerul Educaţiei, care a transmis, cu o zi înainte de primul tur, o solicitare verbală şi apoi una prin fax de a se amâna alegerile, respinsă însă de Senatul Universităţii. O comisie de la Ministerul Educaţiei a fost prezentă şi vineri la UMF Târgu Mureş. Reprezentanţii comisiei au refuzat să facă orice fel de declaraţii, arătând că nu au mandat să discute cu presa.

Vicepremierul Marko Bela afirma, sâmbătă, că alegerile de la UMF, în urma cărora a fost desemnat un nou rector – Leonard Azamfirei, nu au fost recunoscute de Ministerul Educaţiei, spunând că intenţionează să iasă din Guvern dacă Legea Educaţiei nu e respectată la UMF. El declara că Legea Educaţiei, care prevede, printre altele, „anumite schimbări la universităţile multiculturale, şi anume obligaţia transferului dreptului de decizie către cadrele didactice maghiare, în cazul învăţământului în limba maghiară”, nu poate fi aplicată selectiv.

„Nu se respectă această dispoziţie la UMF Târgu Mureş. (…) Din anumite considerente naţionaliste se pun piedici în faţa aplicării unei dispoziţii privind învăţământul în limba maternă. Am afirmat şi reafirm că nu pot accepta o astfel de situaţie. Ori respectăm legea ca atare, inclusiv dispoziţiile eventual mai delicate privind relaţiile interetnice, ori nu putem merge mai departe. Îmi menţin această părere. Eu nu pot să îmi asum o răspundere destul de mare într-un Guvern şi într-o coaliţie care nu reuşeşte să impună legea. Odată şi odată trebuie să ajungă şi România la un moment când legile sunt aplicate şi respectate. Cui nu îi place, să încerce să o schimbe (legea – n.r.)”, spunea Marko Bela.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...