Ponta: CE nu permite ajutor de stat la Oltchim şi nu avem cumpărători, sunt necesare disponibilizări

Comisia Europeană a emis un aviz negativ pentru un ajutor de stat la Oltchim (OLT), deoarece compania a mai beneficiat de un astfel de sprijin, iar Guvernul nu a primit nicio intenţie de cumpărare, astfel că singura soluţie este restructurarea cu disponibilizări, a anunţat premierul Victor Ponta.
Economica.net - vin, 29 mart. 2013, 19:45
Ponta: CE nu permite ajutor de stat la Oltchim şi nu avem cumpărători, sunt necesare disponibilizări

El a precizat, la Antena 3, că statul încearcă să atragă finanţare de la bănci şi traderi pentru activele funcţionale ale Oltchim.

Angajaţii Oltchim au primit, vineri, 45 la sută din lichidarea pe luna februarie, a spus liderul sindicatului din combinat, Mihai Diculoiu, care a precizat că o mie de salariaţi ar urma să fie disponibilizaţi începând cu 15 aprilie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic

Te-ar mai putea interesa și
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, vocea și clipurile tale, noua monedă de schimb”
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, ...
În era aplicațiilor gratuite, moneda de schimb suntem noi înșine. O minimă lectură a termenilor devine un gest elementar de igienă digitală....
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Eficiența energetică scăzută a clădirilor este un factor-cheie al sărăciei energetice din România, iar gospodăriile ...
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice pentru investiții în regenerabile
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, noi contracte de finanţare în valoare totală de 62,54 de milioane ...
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania
Irlanda a pus capăt producţiei de energie electrică în termocentrale pe cărbune, iar Spania şi Italia urmează să ...