Proiectul minier Roşia Montană este dezvoltat de Roşia Montantă Gold Corporation (RMGC), al cărei acţionar principal este Gabriel Resources.
În spatele companiei canadiene Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.
„Aşa cum am promis, vreau desecretizarea contractului de la Roşia Montană. Ştiu că se vor supăra mulţi, ştiu că voi stârni din nou muşuroiul de interese. Sunt curios ce vor mai inventa pentru a crea o nouă diversiune. Am constatat că foarte mulţi sunt total dezinteresaţi să discutăm despre acest contract”, a spus Ponta într-o postare pe Facebook.
El precizează că solicitarea de desecretizare a contractului va fi transmisă după ce va discuta cu miniştrii implicaţi.
„După o discuţie cu miniştrii, voi cere direct companiei respective să accepte desecretizarea. Dacă acel contract ajută atât de tare România, n-ar avea nimic de ascuns, nu? Doar i s-a făcut lobby de la cel mai înalt nivel…”, afirmă şeful Guvernului.
În luna mai, premierul a declarat că decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii, respectiv existenţa unor garanţii privind protecţia mediului, realizarea unei renegocieri privind participaţia statului român şi decuplarea totală a proiectului de lobby-ul şi interesul politic.
El a adăugat că nu poate indica la acest moment dacă cele trei condiţii vor fi îndeplinite înainte de alegeri, după alegeri „sau poate niciodată”.
Tot atunci, Ponta l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că, deşi ocupă prima poziţie a ţării, face lobby în favoarea unei companii private în proiectul Roşia Montană şi a arătat că un proiect de asemenea anvergură nu trebuie realizat prin lobby politic.
Ulterior, într-un interviu acordat Bloomberg în 8 iunie, premierul Ponta a declarat că Guvernul vrea să amâne până după alegerile parlamentare deciziile privind gazele de şist şi proiectul Roşia Montană.
La Roşia Montană, judeţul Alba, se află cel mai important zăcământ de aur din România. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, a fost concesionat în vederea exploatării către compania RMGC. Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participaţie de 19,31% în RMGC.
Gabriel Resources vrea să reducă „substanţial” costurile până când Guvernul va avansa în procesul de avizare a proiectului, a anunţat, vineri, compania canadiană, odată cu raportarea unei pierderi de 2,6 milioane dolari canadieni pentru primul trimestru.
La începutul lunii iunie, fostul premieri Călin Popescu Tăriceanu a declarat că, dacă proiectul minier de la Roşia Montană nu se va realiza, „statul român are o mare problemă de mediu” şi va trebui să se scotocească de un miliard de euro pentru a face lucrările de mediu care se impun în zonă.