Ponta cere miniştrilor să vină în Parlament şi insistă pentru un buget corect din partea UE

Economica.net
20 11. 2012
ponta_guvern_00953000

„Anul 2014 este un orizont mult peste disputele actuale de campanie electorală, dar cred că ce se întâmplă după 2014 şi până în 2020, atât cu fondurile pe care le vom primi pentru politica agricolă comună, cât şi cele pentru coeziune influenţează viaţa fiecărui cetăţean român (…) Vreau să amintiţi de fiecare dată că România a cerut mai mult chiar decât a fost trecut în propunerea Comisiei Europene, dar propunerea, susţinută şi de Parlamentul European, este una corectă”, a spus Ponta miniştrilor, la începutul şedinţei de marţi a Guvernului.

El a reluat ideea că, în 2014, dată de la care este calculat bugetul din partea UE, preşedintele Traian Băsescu se va afla la pensie

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, luni seară, convocarea şedinţei de plen reunit, marţi, la ora 13 pentru mesajul adresat de prim-ministrul Victor Ponta pe tema poziţiei României în privinţa bugetului UE 2014-2020, iar deputaţii vor dezbate în plen cazul Trăşculescu la ora 12.

Premierul Victor Ponta a transmis o solicitare conducerii Senatului de a se adresa marţi plenului celor două Camere ale Parlamentului, una dintre teme fiind legată de poziţia României în cadrul discuţiilor la nivelul Consiliului European privind bugetul UE.

În acelaşi timp, Guvernul va discuta în şedinţa de marţi un memorandum privind participarea României la reuniunea Consiliului European extraordinar pe tema cadrului financiar multianual al Uniunii
Europene 2014-2020.

Luni, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat că, în şedinţa plenului reunit în care premierul se va adresa Parlamentului, este posibil să fie adoptată o rezoluţie privind poziţia României la Consiliul European, Antonescu admiţând că documentul nu-l obligă juridic pe şeful statului.