Ponta: CFR Marfă este o comoară, dar plină de datorii
Potrivit acestuia, dacă ar fi fost grăbite procedurile de privatizare, acestea ar fi putut fi contestate.
„CFR Marfă am înţeles că, până la urmă, s-a făcut procedura cu cele trei companii, deci am pierdut practic o săptămână, dar în felul acesta avem garanţia că procedurile nu vor fi contestate. Dacă grăbeam lucrurile, săptămâna trecută, ne trezeam contestaţi. Acum nu pot decât să-mi doresc să se meargă mai departe cu evaluarea ofertelor şi să avem un câştigător care să aibă capacitatea de a investi în CFR Marfă, de a păstra locurile de muncă, probabil nu toate, va fi ca Oltchim, nu toate, dar o parte importantă şi de a face o companie din nou viabilă, pentru că CFR Marfă prin 2008 era pe profit. După ce a fost jefuită, în 2009 – 2011, a ajuns cred cu vreun miliard şi jumătate datorii”, a afirmat premierul Ponta.
El a pledat pentru o companie profitabilă în viitor.
„Eu înţeleg naţionalismul şi patriotismul în special la televizor – ‘nu vindem CFR Marfă că e comoară’. E o comoară, dar e o comoară plină de datorii. Şi important pentru noi este să avem o companie viabilă cu un investitor care să păstreze cea mai mare parte a locurilor de muncă şi să facă compania din nou profitabilă. Ăsta e lucrul cel mai important”, a subliniat prim-ministrul.