Ponta confirmă neregulile la Nădlac-Arad: Sunt posibile rezilierea contractului şi o nouă licitaţie

Proiectul de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac, finanţat şi de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiţii considerate de CE ca greşite, astfel că sunt posibile rezilierea contractului şi o nouă licitaţie, a afirmat premierul Ponta.
Economica.net - joi, 08 nov. 2012, 22:20
Ponta confirmă neregulile la Nădlac-Arad: Sunt posibile rezilierea contractului şi o nouă licitaţie

„Sectorul Nădlac-Arad este un proiect care, din păcate, a fost conceput şi licitat în condiţii considerate de Comisia Europeană greşite şi acolo, din acel motiv în special, Programul Operaţional Sectorial de Transporturi a intrat în faza de presuspendare. Acolo – corecţii financiare şi posibil rezilierea contractului şi o nouă licitaţie”, a spus Ponta la RTV.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat încă din luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plăţile solicitate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pentru un contract de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate „iregularităţi şi suspiciuni de fraudă”

Posibilitatea întreruperii plăţilor este menţionată într-un document oficial obţinut de MEDIAFAX şi redactat după discuţia pe care ambasadorul României la UE, Mihnea Motoc, a avut-o la 3 iulie cu Walter Deffaa, directorul general al DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională al Comisiei Europene) şi Angela Martinez-Sarasola, şefa Unităţii pentru România din cadrul acestui directorat.

În această discuţie, reprezentanţii Comisiei Europene au transmis mai multe nemulţumiri în contextul existenţei unui risc ridicat de suspendare a programelor gestionate de DG REGIO.

„În ceea ce priveşte POS Transporturi, oficialul Comisiei a precizat că, în contextul identificării unor iregularităţi şi a unor suspiciuni de fraudă, în prezent se află în pregătire o scrisoare cu privire la întreruperea uneia din plăţile solicitate de către CNADNR pentru un contract de lucrări legat de construcţia unei autostrăzi”, se arată în document.

Surse oficiale au declarat atunci agenţiei MEDIAFAX că autostrada vizată de acest caz este Arad-Nădlac.

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de apropae 39 kilometri. Primul va fi executat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea trebuie proiectat şi executat de compania germană Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Finanţarea este asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

Lucrările au început în toamna anului trecut, termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad fiind anul 2013.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Comisia Europeană a informat autorităţile române că a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE, respectiv „Transport”, „Regional” şi „Creşterea competitivităţii economice”, România având la dispoziţie două luni pentru remedierea deficienţelor.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că nivelul corecţiilor financiare propuse de Comisia Europeană pentru programul Transport depăşeşte 350 de milioane de euro, fiind vorba de proiectele derulate de CFR SA şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...