Ponta: Contractul pentru CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa CSAT, probabil în septembrie

Contractul de vânzare a companiei CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), probabil în luna septembrie, iar procedura de privatizare va fi finalizată în termen de 60 zile, a declarat premierul Victor Ponta.
Economica.net - mie, 24 iul. 2013, 13:02
Ponta: Contractul pentru CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa CSAT, probabil în septembrie

Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost aprobat de Guvern, în şedinţa de miercuri.

Hotărârea de Guvern se referă la aprobarea elementelor principale ale contractului care urmează să fie încheiat între Ministerul Transporturilor şi Grup Feroviar Român (GFR) pentru transferul a 51% din capitalul CFR Marfă.

Premierul Victor Ponta a precizat că documentul va fi transmis însă şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, astfel încât preşedintele Traian Băsescu să nu lase Guvernul „să greşească”.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au precizat că lipseşte avizul Ministerului Justiţiei, dar premierul a precizat că avizul respectiv a fost emis pe o „copie”.

GFR, parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat la 20 iunie câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Stoica a declarat marţi pentru MEDIAFAX că Grup Feroviar Român discută cu instituţii financiare din top 5 mondial finanţarea tranzacţiei privind preluarea CFR Marfă şi este sigur că va putea face plăţile în condiţiile stabilite, fiind o companie bancabilă, solidă şi fără datorii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi caută bani „pe la bănci”, deşi nu sunt prea multe instituţii de credit dispuse să finanţeze o astfel de sumă, şi s-a întrebat de unde va mai avea compania bani de investiţii pentru modernizarea CFR Marfă.

Totodată, Băsescu susţine că premierul Victor Ponta trebuie să îşi asume, în calitate de ministru interimar la Transporturi, responsabilitatea politică pentru privatizarea CFR Marfă, având în vedere aprecierile pozitive făcute de acesta la modul cum s-a derulat privatizarea.

El a motivat şi legat de acest argument opţiunea sa de a decide abia pe 23 august cu privire la desemnarea lui Ovidiu Silaghi pentru portofoliul Transporturilor.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că GFR nu a notificat deocamdată tranzacţia privind CFR Marfă, acest tip de documente fiind trimise de obicei după semnarea contractului, iar decizia privind concentrarea economică va fi luată de instituţie sau de o structură a CE.

Potrivit estimărilor preşedintelui Consiliului Concurenţei, cu datele din prezent referitoare la piaţa de transport feroviar de marfă CFR Marfă are o cotă de peste 40%, iar GFR deţine mai mult de 30%.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...