Ponta: Cota unică trebuie să crească

Premierul Victor Ponta a declarat, la Târgu Jiu, că actuala cotă de impozitare, de 16%, trebuie majorată.
Economica.net - lun, 17 sept. 2012, 12:07
Ponta: Cota unică trebuie să crească

„Eu mi-am spus părerea şi anume că în general Ministerul de Finanţe trebuie să se ocupe mai mult de strâns bani şi mai puţin de venit cu idei extraordinare, însă pe de altă parte e foarte clar că această cotă unică de 16 %, pentru a avea bani pentru şcoli, pentru spitale, pentru drumuri, trebuie să crească. Oricum, în acest an au crescut veniturile bugetare, dar într-un singur fel au crescut, eliminând din conducerea ANAF acea caracatiţă de corupţie pe care acum procurorii în sfârşit o anchetează, numai eliminând vârful de corupţie al ANAF-ului am reuşit să avem încasări mult mai mari la bugetul de stat. Pe de altă parte, în 2013-2016 trebuie să aşezăm sistemul fiscal astfel încât să avem resurse pentru proiectele mari”, a declarat Victor Ponta.

Premierul a făcut aceste declaraţii după ce, recent, reprezentanţii Ministerului de Finanţe au avansat mai multe idei de schimbare a regimului de taxare, în special pentru proprietăţi. Liviu Voinea, secretar de stat în Minister, a declarat că reforma de impozitare a proprietăţii va viza creşterea taxării pentru cea de-a doua, respectiv a treia proprietate deţinută de o persoană.

„Vrem să fie mai pregnant principiul solidarităţii, adică impozitez mai puternic stocul de bogăţie. Nu impozitez fluxul actual de venituri, îl las 16%, dar îl impozitez mai mult pe cel care are mai multe case, mai multe proprietăţi, fără să fie afectat cetăţeanul mediu, care are în proprietate, de regulă, 60 de metri pătraţi”, a explicat Voinea.

În plus, Voinea a mai pomenit şi despre impozitarea piscinelor, pentru care nu se plăteşte acum nici o taxă.

S-a răzgândit Ponta?

Luna trecută, o creştere a cotei unice de impozitare nu era întrevăzută de Ponta prea devreme. „Nu cred că e bine să majorăm cota unică de 16%, ar fi un semnal categoric negativ”, a răspuns Ponta, întrebat dacă ia în calcul o asemenea variantă, începând cu anul viitor. „O să încercăm, la momentul la care vom contrui bugetul pe 2013, să vedem care sunt priorităţile şi posibilităţile”, a adăugat şeful executivului, pe 22 august.

Ştirea se actualizează

Te-ar mai putea interesa și
Trump, la scurt timp după ce a ajuns la Roma: Rusia și Ucraina sunt foarte aproape de un acord și trebuie să se întâlnească acum la cel mai înalt nivel pentru a-l finaliza
Trump, la scurt timp după ce a ajuns la Roma: Rusia și Ucraina sunt foarte aproape de un acord și trebuie să se întâlnească ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că Rusia şi Ucraina sunt "foarte aproape de un acord" şi a cerut celor două părţi se întâlnească pentru a-l finaliza, relatează......
Zelenski îl contrazice pe Trump și inisistă că Crimeea aparține Ucrainei, în ciuda ocupației temporare ruse
Zelenski îl contrazice pe Trump și inisistă că Crimeea aparține Ucrainei, în ciuda ocupației temporare ruse
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat vineri că el consideră Crimeea aparţinând Ucrainei, chiar dacă ...
Vast Resources, care exploatează două mine polimetalice în România, caută investitori pentru mina Băița Plai
Vast Resources, care exploatează două mine polimetalice în România, caută investitori pentru mina Băița Plai
Vast Resources plc, companie minieră listată pe piața alternativă a Bursei de la Londra și cu afaceri în România, ...
Anul acesta nu vor fi cireșe de mai din România – asociație a producătorilor
Anul acesta nu vor fi cireșe de mai din România – asociație a producătorilor
Din cauza înghețului de acum două săptămâni, producția locală de cireșe de mai, care reprezenta în jur de 10% din ...