Ponta: Dacă noul Cod fiscal nu va fi aprobat, nu vom avea o nouă lege a salarizării
‘Nu. Vă răspund de pe acum: nu. Normal că sunt în strânsă legătură, că sunt legate de bugetul pe care-l vom avea la dispoziţie, în baza prevederilor (noului Cod fiscal – n.r.). Întâi strângi bani prin Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală şi după aceea îi cheltui, nu invers’, a declarat premierul, întrebat dacă va mai intra în vigoare o nouă lege a salarizării, aflată în fază de proiect, în cazul în care nu se adoptă noul Cod fiscal.
El a explicat că afirmaţiile că salariile tuturor bugetarilor vor fi mărite de la 1 ianuarie 2016 şi acest lucru va duce la un dezastru nu sunt reale.
‘S-a spus că de la 1 ianuarie se măresc toate salariile bugetarilor şi o să fie un dezastru. Nu se întâmplă aşa ceva. Legea, aşa cum a fost scrisă de către ministrul Muncii, doamna Plumb, prevede o perioadă de ani de zile de tranziţie. Dacă spune cineva că de la 1 ianuarie se pot mări toate salariile la bugetari, e o minciună. Nu se pot mări. Se pot mări în anumite trepte, în ceea ce lasă spaţiul bugetar în fiecare Lege a bugetului. Dar avem o regulă, avem un sens, adică omul ştie: ‘domn’e, nu mai sunt 70 de mii de clase şi de trepte şi de aranjamente’. Asta este regula, şi pe urmă punem pe această regulă, în baza Codului fiscal şi a veniturilor bugetare…Într-adevăr, nu pierde nimeni niciun leu, dar de adăugat se adaugă ani de zile în baza resurselor bugetare’, a mai declarat premierul.