Ponta: Dacă nu făceam presiuni, Băsescu s-ar fi dus la Consiliul European fără să ne anunţe nimic

Co-preşedintele USL Victor Ponta susţine că declaraţiile de presă de miercuri seară ale preşedintelui Băsescu, declaraţii în care şeful statului a explicat care va fi poziţia României la Consiliul European, au avut loc ca urmare a presiunilor făcute de Opoziţie.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 16:54

Preşedintele PSD Victor Ponta este convins că dacă Opoziţia nu i-ar fi cerut şefului statului să precizeze cu ce punct de vedere se va duce pe 9 decembrie la Consilul European, atunci acesta nu ar fi oferit opiniei publice nici un fel de informaţie. „Dacă noi nu făceam aceste presiuni timp de trei zile, domnul Băsescu s-ar fi dus la Consiliul European fără să ne anunţe nimic”, a declarat Ponta la România TV.

Social-democratul afirmă că vizita lui Traian Băsescu la Bruxelles are loc în lipsa unui mandat.

„Spre deosebire de ceilalţi şefi de state care se vor duce acolo, domnul Băsescu nu are nici un mandat. Deci, el nu are un mandat de la Guvern, sau de la Parlament, cum au făcut Angela Merkel sau Sarkoy. V-am dat exemple de oameni responsabili, pe doamna Merkel, pe domnul Sarkozy, care s-au dus şi au luat mandat de la guvern, care au discutat cu Opoziţia. Mi se pare că ne minte şi îşi bate joc de români, aşa cum ne-a minţit în 2008 când ne spunea că România nu a intrat în criză”, a mai declarat Ponta la România TV.

Preşedintele Traian Băsescu a prezentat miercuri seară într-o declaraţie de presă care va fi poziţia României la Consiliul European de Iarnă care va avea loc pe 9 decembrie la Bruxelles. Conform preşedintelui, România va propune modificarea Protocolului 12 din tratatul european, astfel încât fiecare stat membru UE să fie obligat să îşi prezinte un calendar clar de reducere a deficitelor structurale. Consiliul European de pe 9 decembrie este considerat unul de o importanţă capitală pentru crearea unui plan privind salvarea statelor din Zona Euro şi, implicit, şi restul ţărilor din Uniunea Europeană.

Reamintim că la începutul acestei săptămâni, USL ceruse preşedinteului să prezinte mandatul cu care merge la Consiliul European.

 

Te-ar mai putea interesa și
PNL: Proiectul de buget va fi prezentat coaliției până pe 27 ianuarie, iar în prima săptămână din februarie va fi votat în Parlament
PNL: Proiectul de buget va fi prezentat coaliției până pe 27 ianuarie, iar în prima săptămână din februarie va fi ...
Proiectul de buget de stat al României va fi prezentat în cadrul coaliţiei de guvernare până la data de 27 ianuarie, relatează Agerpres....
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în ...
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...