Ponta: Dacă președintele refuză să promulge legea privind certificatele verzi vom da o OUG

Premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul va emite o ordonanță de urgență privind cota de acordare a certificatelor verzi în cazul în care președintele Traian Băsescu nu va promulga legea de aprobare a OUG 57/2013 privind producerea energiei din surse regenerabile.
Economica.net - mie, 12 mart. 2014, 15:30
Ponta: Dacă președintele refuză să promulge legea privind certificatele verzi vom da o OUG

Șeful Guvernului susține că președintele refuză promulgarea legii fie din „interese politice egoiste”, fie din motive de „mare corupție”.

„Sunt două variante: ori este vorba de interesul extrem de egoist și politic al președintelui de a avea un impact major asupra economiei și cetățeanului român în 2014, probabil interes strict politic, fie este vorba de un interes strict material de sprijinire ilicită și ilegală a unor interese economice și în acest caz este vorba de mare corupție pentru că suma totală care în acest fel ar urma să fie sau nu plătită de către toți consumatorii industriali și casnici este de aproape 500 de milioane de euro în anul 2014. În fața acestei situații, la nivelul Guvernului, dacă președintele va continua să refuze promulgarea unei legi votate de două ori la Parlamentul României (…) evident că va trebui să emitem o ordonanță de urgență pe acest subiect până pe 1 aprilie”, a afirmat Ponta, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Premierul a reiterat că în lipsa promulgării actului normativ prețul facturii va crește cu 50%.

Citeste si: Cu cât creşte factura la curent dacă scenariul lui Ponta se adevereşte

„În anul 2013 din surse regenerabile, în România, s-au produs 6,2 terawatti, din producția totală reprezintă o cotă de 11,1% energie regenerabilă susținută prin schema de ajutor de stat cunoscută ca certificate verzi. Prin proiectul de lege pe care Guvernul l-a transmis Parlamentului și a fost votat de Parlament — de două ori chiar — se menține pentru anul 2014 această cotă de piață de 11,1% la care se acordă certificate verzi și nu se aplică creșterea la 15% așa cum era prevăzut într-o lege (…) din 2008. Reconsiderarea cotei din anul 2014 la valoarea realizată în 2013 de 11,1% va asigura păstrarea prețului actual, preț de bursă cu fluctuațiile de rigoare. Dacă legea pe care Parlamentul a votat-o de două ori și pe care președintele României a refuzat de două ori să o promulge nu este promulgată până la 1 aprilie, efectul va fi acela de a asigura certificate verzi pentru 15% din energia produsă în România. Valoarea determină o creștere de aproape 50% a impactului în factura finală a consumatorului casnic sau industrial referitor la ceea ce este de plătit pentru energie regenerabilă, de la 42 de lei pe MW la 63 de lei pe MW”, a explicat prim-ministrul.

Victor Ponta a calificat drept neadevărate afirmațiile președintelui conform cărora Executivul nu ar fi notificat Comisia Europeană cu privire la aceste proceduri.

„Este total neadevărat că nu am prenotificat și notificat, urmat toate procedurile pe care orice țară a Uniunii Europene le urmează atunci când este vorba de ajutor de stat”, a mai spus Ponta.

Citeste si: Certificatul verde se scumpeşte

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...