Ponta: Despăgubirile Bechtel vor fi acoperite din buget. Anul acesta putem licita un tronson

Economica.net
30 05. 2013
bechtel_11753500_38426800

„Ministrul Şova a informat, aseară târziu, referitor la încheierea negocierilor şi semnarea acordului, de fapt, de reziliere. Nu e vorba nici de un miliard, cum spunea un fost ministru, nici de 500 de milioane, cum spunea un alt fost ministru, deci înseamnă că am avut miniştri cam slabi, care nu prea ştiau să se uite prin contracte. E vorba de 30 de milioane plus TVA. În acest fel, putem practic – şi avem tot traseul liber de orice alte obligaţii – putem să gândim strategia pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere pe toată zona Ardealului. De altfel, chiar în acest an sper să putem licita segmentul Sebeş-Câmpia Turzii, deci practic să legăm Clujul de autostrada Arad-Sibiu, după care putem, fie din fonduri europene, fie în parteneriat public privat, să continuăm vechiul traseu spre Suplacul-de-Barcău şi în jos, spre Sighişoara”, a spus Ponta.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat, miercuri seara, că a fost reziliat contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro.

Premierul Victor Ponta a afirmat marţi Şova a greşit anunţând presa că înţelegerea cu Bechtel pentru autostrada Transilvania va fi reziliată luni, 27 mai, arătând că acesta nu trebuia să spună nimic până nu încheia negocierile.

„Cred că a fost prea transparent, că nu trebuia să vă spună nimic până nu încheia negocierea. Dacă v-a anunţat înainte să încheie negocierile, înseamnă că a greşit”, a spus Ponta jurnaliştilor, aflat la Brăila.

Şova a declarat luni pentru MEDIAFAX că rezilierea contractului este o chestiune de zile şi că mai sunt unele detalii de pus la punct în această perioadă.

Joi, Şova, a declarat că luni, 27 mai, va fi reziliat contractul cu compania americană Bechtel privind construcţia autostrăzii Transilvania, tot atunci urmând să fie anunţată şi suma pe care o mai are de achitat statul către constructor.

El a arătat atunci că sunt discutate ultimele detalii privind rezilierea acordului şi că suma despăgubirilor către Bechtel a fost deja stabilită, urmând să fie comunicată oficial luni.